Revista Orizonturi Literare mai 2014 | Page 13

Pe parcursul competiției SuperBlog am avut parte de nenumărate experiențe frumoase, de extrem de multe emoții, de nopți pierdute în căutarea ideilor geniale, dar și de recompense sufletești.

Ai fost nemulţumită de vreo notă? Te-ai gândit vreodată să renunţi?

“...nu am participat pentru premii, ci pentru a ajunge pe primul loc.”

Am fost nemulțumită de mai multe note, însă nu am vrut să renunț. Mi-am propus să lupt, să scriu articolele la timp și să îmi pun latura creativă la treabă, pentru a ajunge cât mai sus. Notele mici m-au ambiționat, de fapt.

Ce este greu în SuperBlog? Cum ai reuşit să treci peste momentele de ne-inspiraţie sau nu ai avut niciodată momente de lipsă de inspiraţie?

Totul este greu în SuperBlog. Te ajunge oboseala, dar probele vin în continuare, nu stau în loc pentru cineva. Recunosc, am avut destule momente de neinspirație, iar apoi alegeam să scriu cu puțin timp înainte de deadline. Stresul ultimelor ore mă ajuta să pun pe foaia virtuală atât ideile bune, cât și pe acelea proaste, dar învelite într-un ambalaj cât de cât drăguț.

Povesteşte-ne cum a fost momentul în care ai aflat că ai câştigat competiţia SuperBlog?