Revista Orizonturi Literare Iulie 2015 | Page 42

ARTA

42

Andrei George Croitoru, despre arta grafică

Andrei Croitoru este un tânăr artist care ne demonstrează că artă înseamnă şi precizia creionului, că un desen realizat cu fineţe şi migală poate dezvălui frumuseţe, sensibilitate şi idei strălucite. Sub măiestria creionului său reliefează o lume deosebită, ştiind cum să pună în valoare formele şi trăsăturile, dar şi cum să le îmbine. Artistul desenează de când se ştie,însă de vreo 9 ani de zile s-a concentrat mai adânc asupra acestei pasiuni şi a reuşit să ajungă la un nivel profesionist.

“Am desenat dintotdeauna, dar am început să aprofundez desenul din 2006. Primul meu desen… mi-am desenat mâna stângă ..cu mâna dreaptă”, îşi aminteşte Andrei.

În toţi aceşti ani de când Andrei şi-a îndreptat întreaga atenţie şi concentrare asupra desenului în creion, acesta a realizat sute de astfel de desene, printre care stau mărturie portete ale unor valori din domeniul artei, dar şi logo-uri, etichete şi desene pe pereţi. Toate au fost create cu pasiune şi suflet, iar rezultatul este pe măsură. Asta fiindcă nu e doar talent, ci şi muncă şi mult suflet la mijloc. Aceasta e calea pe care a urmat-o cu ambiţie şi perserverenţă pentru a ajunge astăzi pe treapta succesului.

“Am realizat sute de desene. Pe lângă desene realizez şi logo-uri, etichete, desene pe pereţi, portrete,etc. Îmi realizez şi clipuri de promovare care se regăsesc pe internet”, mărturiseşte artistul.

Nu are studii în domeniu dar se declară autodidact şi munceşte intens pentru a evolua din ce în ce mai frumos. Astfel, acesta ne demonstrează că acolo unde este talent, prin muncă poţi şlefui harul tău în opere deosebite prin care să transmiţi mesaje care să ajungă la sufletul privitorului, iubitorului de artă şi frumos. Nu e simplu să creezi ceva special, însă dacă pui suflet şi îţi urmezi pasiunea poţi ajunge la inima publicului şi îi poţi cuceri prin fineţe şi precizie chiar şi cu ajutorului creionului. Se pot face minuni şi în această direcţie.