proza
28
Labin si Zmeoaica
de Brînduşa Dan – Constanţa
Era o dimineațǎ minunat de tristǎ. Zmeoaica zbura vijelios prin ȋnaltul cerului din pǎdurea de blocuri, cǎutȃnd un loc al ei. Tocmai se certase cu Zmeul cel mare, Zucian, și hotǎrȃse sǎ ȋși gǎseascǎ propriul ei loc.
-Uite, acolo, la scorbura acelui bloc, pare sǎ fie ceva!
A coborȃt din cer, fȃlfȃindu-și amenințǎtor aripile mari și s-a oprit, fǎrǎ sǎ știe, ȋn fața scorburei lui Labin, care nu era pe atunci acasǎ.
-Aici va fi tǎrȃmul meu!
Și, pentru ca era o zmeoaicǎ rebelǎ, s-a apucat sa strice bunǎtate de scorburǎ: a pus flori la geam, a mǎturat și spǎlat bine pe jos, a șters ochiurile-geam ale scorburei, a aprins nemernicii de bețișoare parfumate și a umplut locul de fumuri și arome zen, a spǎlat canuțele gǎsite și a aruncat cocoloașele de hȃrtie strȃnse gramezi prin colțurile scorburei! Era dezastru: totul strǎlucea acum de curǎțenie, mirosea frumos, ba mai crescuserǎ și flori pe acolo!
Apoi Zmeoaica s-a culcat și a adormit adanc.
Ȋn vremea asta....
- Haili, hailo, sunt un pitic mișto, și am gagici cȃt trei furnici, haili, hailo...
Venea Labin acasa. Labin era un pitic cu pǎrul alb, cu un suflet bun cât pentru 3 pitici și inima la fel de mare! Cand era mic, ȋnsǎ, fusese rǎpit de o Zmeoaicǎ care ȋl chinuise – ȋl pusese sǎ spele, sǎ calce și sǎ curețe tot lunǎ! Apoi, culmea, sǎ și pǎstreze locul intact! Și, ca sǎ fie treaba treabǎ, cȃnd a terminat cu el, Zmeoaica a aruncat asupra lui și o vraja: ȋn prezența unei Zmeoaice Labin se transforma instant ȋntr-un print fermecator(ceea ce ȋl scotea din pepeni!!!) și ȋși revenea la normal doar dacǎ devenea rǎutǎcios și zicea o prostie mare cȃt capul lui!
Am uitat sǎ vǎ spun cǎ Labin era sǎpǎtor ȋn pǎmȃnt. El cǎuta comori ascunse sau pierdute de alții și mereu era minunat de murdar și plin de noroi. Exact așa cum trebuie sǎ fie un pitic cu pǎrul alb pe un șantier!
Dar sǎ vedem ce se ȋntȃmplǎ ȋn scorbura noastrǎ...
-Oooo, cineva a intrat ȋn casuța mea...a spus Labin ușor iritat...
-Clar! Cineva mi-a spalat cǎnuța! Și cineva a aruncat cocoloșul meu de hȃrtie! Și cineva a ȋndrǎznit sǎ strice toatǎ murdaria mea!!!
Cum era firesc, Labin a constatat cǎ scorbura lui era ȋn ȋntregime devastatǎ! Toatǎ strǎlucea de curǎțenie și mai mirosea și frumos! Lucru greu de ȋnghițit ȋn zilele acelea atȃt de frumoase ȋn mizeria lor!
Cȃnd a dat cu nasul de Zmeoaica cea rebelǎ, care dormea acum pe un fotoliu albastru umplut cu iarbǎ de mare ȋn sunete de clopote tibetane și ȋntr-o relaxare greu de ȋnghițit, vraja s-a produs, iar Labin a devenit prințul fermecǎtor.
Ca sǎ ȋși reintre ȋn pielea de muncitor mizerabil de pe șantier, a fost nevoit sǎ strige:
-Daca mai faci asta, ȋmi aduc Zmeoaica mea de serviciu și o sa fac mizerie cu toți bocancii mei de cȃte ori vor vrea bretelele mele! Da?!
Sigur cǎ imediat vraja s-a rupt și Labin a revenit la normal.
Zmeoaica, ȋnsǎ, a continuat sǎ doarmǎ ȋn clopotele ei tibetane...
Se pare ca și azi tot asta face... Spre disperarea lui Labin, care e extenuat de fapul cǎ se tot tranformǎ ȋn prinț fermecǎtor și e obligat sǎ zicǎ tȃmpenii... Cǎ nu prea mai știe ce ar putea spune și ȋi e sincer teamǎ sǎ nu ramanǎ, pe viațǎ!, prinț fermecǎtor!
Ȋn vremurile astea mizerabile ar fi un DEZASTRU TOTAL!