hăturile. Strigătele aproape sălbatice chemându-se şi răspunzând de pretutindeni... Toate acestea aparţineau parcă de o lume prea bizară ca să pară adevărată.
Când în sfârşit intră, fu surprins de imaginea unei femei dezgolite stând întinsă cu faţa în sus pe pat şi privind încremenită în tavan. Băiatul se apropie. Femeia părea o statuie de bronz fără voinţă. Pe peretele opus uşii era o sobă imensă, ca o inimă oprită din bătut.
Copilul nu părea deloc influenţat de cadrul neobişnuit în care se afla şi, văzând uşiţa deschisă şi înăuntru negru, se apropie de gura sobei, stătu puţin cu privirea fixă la întunericul nesfârşit, şi intră.
În spate lumina se stinse. Întunericul cuprinse licuriciul ca-ntr-un pumn şi acesta rămase nemişcat, cu sufletul greu. Totul părea în haos.
Un vânt rece începu să împingă baiatul înainte şi acesta începu să coboare încet, incet...
Multă vreme merse în neştire până când în faţa sa începu să se rotunjească un punct roşu brun care se apropia încet. Când fu destul de aproape. Băiatul vazu o femeie îngenucheată îmbrăcată în alb, ca o mireasă cu vălul peste faţă.
Speriat puţin, băiatul se uită o clipă în jur în flacăra roşie care-l cuprinse şi nevăzând nicio scăpare, se apropie de femeie, îi puse o mână pe umăr şi cu cealaltă apucă capătul voalului. Nicio mişcare din partea nimănui.
Băiatul începu să-i ridice uşor voalul. Văzu bărbia mică şi albă, gura cu buze roşi pline de viaţă, obrajii care, de asemenea albi, dădeau un aspect marmoreic feţei...
Când însă ridică voalul de pe ochi, simţi cum o suliţă îi străpunge pieptul şi picioarele încep să i se scufunde. Culoarea ochilor era hipnotizantă, ca un val venit din sâmburele universului de care toate sunt prinse mai strâns sau mai liber de aţe.
Căzu şi deschise ochii lânga pat. În faţă, uşa deschisă şi prin ea căldura verii.
Privi spre femeie. Era tot aşa cum o găsise. Un miros de flori îmbătrânite îl apăsa parca pe umeri.
Deodată, sub ochii lui, femeia începu să îmbătrânească. Anii se scurgeau peste trupul sau cum se scurg clipele pe faţa ceasului. Puţin mai târziu închise ochii şi peste câteva clipe mai rămase din ea doar scheletul. Băiatul era împietrit. Nu ştia ce să facă.
Din pântecul osos al scheletului se auziră doua plânsete de bebeluşi. Copilul se apropie să vadă mai de aproape. Un băieţel negru ca tăciunele şi o fetiţa albă ca miezul flacării. Îi luă pe amândoi în braţe: unul pe-un braţ si altul pe celălalt şi se uită o clipă nedumerit la ei.
Simţi cum cei doi se îngreunează şi, nemaiputând să-i ţină îi scăpă pe jos.
Cei doi începură să crească aşa de repede cum mama lor murise: se făcură barbat şi femeie şi, într-o clipăm cazură pe jos transformându-se in shelete. Din peiptul bărbatului se ridicară alţi copii care crescură şi muriră la rându-le. La fel şi din pântecele femeii.
În câteva clipe, băiatul simţi că nu mai avea loc, că se sufoca de mulţimea din casă...
Se trezi în faţa curţii sale, cu privirea spre curtea de vizavi . Cucuveaua îi cânta obsedant după ureche.