Ce e bun în rămas bun ?
Nimeni nu iubeşte despărţirile , de orice fel , indiferent de durată . Nu mă refer la despărţirea definitivă , ci la cea temporară . Există un timp pentru “ Bun venit ” şi un timp pentru “ Bun rămas ”. Însă , intervalul dintre cei doi timpi este rupt din setea de a rămâne constant în simţiri şi trăiri ce alimentează sufletul , creând amintiri . Atragem de fiecare dată exact acei oameni care reflectă problemele noastre interioare , fără să realizăm că aceştia nu vor fi mereu lângă noi . De obicei , despărţirile sunt dureroase . Există totuşi acel ceva ce rămâne în urmă şi care hrăneşte dorinţa apăsătoare de revedere , provocând un gol imens şi ducând la suferinţă . Şi totuşi , există o mică fărâmă de bucurie în urma acelui rămas bun . În ce constă ? Mai multe răspunsuri laolaltă duc către unul singur : amprenta lăsată de cel care pleacă asupra celui care rămâne . Ambiguu la prima vedere . Da , dar ultima privire , ultimul cuvânt , ultima atingere , ultimul sărut … toate rămân împietrite în minte , creând universul tuturor clipelor petrecute până la despărţire . De fapt , ce e bun în rămas bun ? E încrederea în celălalt , e speranţa revederii , e rememorarea momentelor trăite împreună , e ruptura ce se reface în timpul trăit singur …
Acelaşi gând , acelaşi zâmbet , aceiaşi ochi … Sunt simple , dar fac totul . În urma lor rămâne acelaşi om . Poate că nu ar trebui să rămână aşa , poate ar trebui să se schimbe sentimentul de singurătate într-unul de regăsire . Poate ar trebui ca oamenii să se schimbe şi să cunoască partea bună a despărţirilor . Până la urmă , dacă acestea nu ar exista care ar mai fi farmecul vieţii ? Ce am mai aştepta dacă am avea totul ?
O altă abordare , un alt punct de vedere …
Un rămas bun aduce după sine o mulţumire , o linişte . Ademenită de nesiguranţă , suferinţa îşi face loc în sufletul inocent ce se credea a fi puternic . Însă acea nesiguranţă este trecătoare , deoarece este hrănită cu mulţumirea de a fi făcut ceea ce trebuia . După acel rămas bun spus în grabă îşi fac loc amintirile plăcute presărate cu dezamăgiri . Psihicul începe să conştientizeze că în sfârşit şi-a găsit echilibrul care îi lipsea , iar inima nu mai este ţesută cu fire dure de tristeţe . Ochii sunt mai limpezi , văzând lumea în culori , nu doar în alb şi negru . Bucuria de a trăi revine , iar zâmbetul capătă o formă deosebită . Vorbele curg de la sine , fără frică . Există viaţă după rămas bun , există siguranţă , există împlinire . Deşi în adâncul sufletului rămâne un strop , o fărâmă de regret , timpul este cel care face ca tot ce e urât să devină frumos . Aceste două abordări se ancorează într-o varietate de sentimente de fericire şi tristeţe , toate ducând către necunoscut . Până la urmă , nu vom şti niciodată ce e bun în rămas bun .
>>> Andreea Tincu , Buciumeni <<<