Soţie ... doar atât !
Cum aranjasem totul , să fie special În încercarea mea , dar totul a părut în zadar , Erai specială , parcă desprinsă din poveste Parcă erai , dar astăzi nimic nu mai este .
A pălit chipul luminat în faţa norilor negrii de ploaie , Cum păleşte orice floare când o calci în picioare , Ai ales drumul , dar fără mine ca partener , Începem aceeaşi poveste , dar urcându-ne în alt tren .
Florile erau aşezate , fiind sclave în vaza cu apă Sedate de moarte lentă dar în ultima instanţă , Având misiunea prin ultima lor slavă , Să fie martore la cererea de a-mi fi soţie pe viaţă .
Chiar şi lumânările plângeau prin ceara topită , Datorită vieţii lor care se emana răzvrătită , Să ne ofere lumină şi căldură la această masă , Unde aveam să-ţi spun cât de mult îmi pasă .
Dar ai ales să pleci fără să-mi spui , Să laşi iubirea mea nimănui . Dar unde n-au fost cuvinte în relaţia noastră Am lăsat iubirea să vorbească .
>>> Dragomir Mihai-Viorel , Teleorman <<<