Românii ştiu
Româneşte
21
Din ciclul “Lumile întreabă, eu răspunde”, doresc să satisfac astăzi curiozitatea celor care voiau să ştie de ce scriu eu “bun-simţ” aşa, cu liniuţă.
Să ştiţi că nu scriu întotdeauna astfel, pentru că:
1. Forma “bun-simţ” (cu cratima carevasazică) este un substantiv comun, compus prin alăturare cu cratimă. Alte exemple ar fi: floarea-soarelui, câine-lup, prim-ministru, copil-minune (manelist sau nu) etc.
2. Sintagma “bun simţ” (fără cratima carevasazică) este compusă dintr-un substantiv comun şi un adjectiv calificativ, variabil, cu două terminaţii, grad de comparaţie pozitiv…
De fapt, sensul face diferenţa. Adică:
A. Dacă poţi simţi gustul trifosfatului de adenozină, dacă simţi mirosul de shaorma cu de toate (cu mayo şi fără iute) de la Dristor, deşi tu eşti pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 30, dacă auzi mai bine decât molia mare a cerii, dacă vezi diferenţa dintre albastru Pantone 291 C şi albastru Pantone 292 C, dacă simţi când te fac la buzunare şuţii din 102, înseamnă că deţii un bun simţ al gustului, al mirosului, al auzului etc. Conform Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, a avea “bun simţ” echivalează cu a avea o “bună intuiţie“.
B. Dacă nu-ţi aşezi radiusul şi cubitusul pe masă când eşti la restaurant, dacă ai auzit de “regula gheişei”, dacă ţii o dietă echilibrată şi “luni nu mănânci ca porcul carne, marţi nu mănânci ca porcul legume, miercuri nu mănânci ca porcul brânzeturi” (TNR) ş.a.m.d.,
Al şaptelea simţ