Poezii
19
Pierdut în timp,albit de praf de stele,
Cu suflet dispersat pe pământ mustind de ape,
Îmi usuc măruntaiele pe-acele dune grele,
Izolat în singurul nisip de șoapte.
Doar cerul greu mi-apasă ochii
Și-mi plânge pielea de-a spinilor împunsătură.
De lacrimi de durere se-apleacă-acum și plopii
Și țipă-n depărtare rădăcini de mătrăgună.
O,sfântă mandragora,azi compătimim,
Tu-ți verși amarul din frunzele uscate,
Eu-mi vărs dulceața din membrele uitate.
Durere nu există decât la răsărit de soare
Până esența-mi va zbura în zare.
Va rămâne amintirea sensului de-a exista,
În timp ce trupul nu va mai rezista.
Urmează ceața ce te prinde de mână,
Se scurge-ncet șuvoiul de căldură.
Suspină la vise doar energia din făptură,
Din ceață la întuneric să trecem împreună.
Întunericul mai dens vibrează,
Dă-mi înapoi dorința de-a fi trează.
Să fie lumină!
Putred
de Voicu Geanina
Mâinile amiezii
Sângerează-n romburi.
Peştera din ochii tăi e goală.
Din oglinda spartă –n mii de cioburi,
Îţi adun mătăniile-n poală.
Fără nicio umbră,te strecori feroce,
Peste înserarea atâtor psaltiri.
Îţi întinzi închipuirea sumbră,
Şi te macini ros de amintiri.
La tine-n grădină,la tine în gând,
Nimic nu răsare,nimic nu dă rod.
Te leagănă brazii când vin
rând pe rând,
Rana sângerândă s-o prefacă-n cord.
Ai muşcat precoce din mărul interzis.
Şi te-ai umplut de frunze şi de sevă.
Alergi spre Nord, spre Vest,
Sau spre pivotul scris,
Închipuind din trupul şarpelui,
o EVĂ.
ÎNTOARCERE ÎN PĂCAT
de NEDEA MARIOARA
Iarna cade peste noi
Şi ne biciuie obrazul.
Anotimpul fără ploi
Şi-a schimbat în nori, macazul.
Iarna e un tren ce trece
Peste asfinţituri clare.
Pân la ziuă ne petrece
Cu tăcute felinare.
Vine iarna, moare iarba,
Mor cocorii în răstimpuri.
Timpului i-a crescut barba,
De atâtea anotimpuri.
Ninge iarna cu poveşti
Şi cu Dumnezeu râzând.
Prietene, unde mai eşti,
Să te-mbrăţişez plângând?
SINGUR, ÎN IARNĂ