Revista Orizonturi Literare ianuarie 2014 | Page 10

Pe Daniel Iancu majoritatea îl cunosc ca fiind un folkist care cântă piese ironice, satirice, poate parodii. Și totuși, ca să ne demonstreze tuturor că poate să cânte și altceva decât piese care să ne aducă zâmbete pe fețe, acesta a lansat în 2011 albumul Mii de smaralde. Atunci, prin piese precum Mii de smaralde, Un pupic pe obraz, Mi-e dor sau De-ai ști, Daniel Iancu ne-a arătat și cealaltă latură a dumnealui: latura sentimentală.

Am văzut și văd în continuare acel album ca pe o destăinuire a lui față de public, ca pe o bucată altfel din sufletul lui, dăruită nouă, celor care îl ascultăm cu drag. Și după ce și în 2013 a fost la fel de sentimental și altfel, cântând împreună cu doamna Maria Gheorghiu piese care îți induc mai degrabă o stare de melancolie și de-o oarecare tristețe, decât piesele mai cunoscute ale lui Daniel, a venit timpul ca pe final de an să lanseze un nou album.

Este vorba despre albumul Hazz Folk. Albumul este o producție Patria Records și a fost distribuit împreună cu numărul din 23 decembrie al ziarului Academia Cațavencu. Împreună cu ziar, albumul costă trei lei, dar l-aș fi cumpărat cu aceeași siguranță că nu voi regreta, chiar și dacă s-ar fi adăugat un zero sumei. Aș spune că prețul este invers proporțional cu calitatea aici, iar având în vedere prețul de nimic, calitatea materialului merită toți banii din lume. Eh, hai, nu chiar toți…aproape toți..cât să-ți rămână de o bere!

Hazz Folk – Daniel Iancu

Un album pentru oameni serioși