Revista Orizonturi Literare - august 2014
Cum am “rezistat” 3 luni într-o redacţie tv?
Era o zi de 7 martie, când am fost chemată să încep munca în acea televiziune. Timida, retrasă şi descurajată, m-am aşezat pe canapeaua de la intrare şi tot vedeam cu toată lumea se vântura peste tot. Ba afara, iar afară ploua de rupea, ba dintr-un platou în altul. Toate fetele, mă rog toate cele de sex feminin din întreaga televiziune erau îmbracate foarte fain, adică elegant de ziceai că se duc la nuntă. Cei masculini, masculii cu burtă sau prea schilozi, se tot plimbau şi ei pe acolo cu ditamai genţile în care ţineau camerele de filmat, trepied sşi restul de necesităţi. Bun, cum mi s-a spus să ajung la o oraă, eu am ajuns mai devreme cu cel puţin o oră, nu mai ştiu bine. Ştiu doar că în dimineaţa aceea, până să ajung la televiziune, am stat ceva timp în parcul de lângă şi am băut o cafea. Lungă a mai fost cafeaua aia, că îmi treceau tot felul de gânduri prin minte de cum o să decurgă ziua. Ehh, toate bune şi frumoase până atunci.
După o lungă aşteptare pe acea canapea, mi se spune să merg în platoul în care se filma matinalul faimoasei zile de 7 martie, cu o zi înaintea marei zile a femeii. Evident, nu m-am putut abţine să nu râd, nu zâmbit, râs domne’. Păi, când vezi nişte mascote, nu trebuie să râzi? Asta o las deoparte. Se termină şi matinalul, toată lumea agitată în continuare, numai eu stăteam sfiită într-un colţ şi aşteptam să mă bage cineva în seama. Şi aici mă refer la cei de sus...
Redactor: Andreea Tincu
14
Proză...