Revista Orizonturi Literare aprilie 2015 | Page 6

ARTA

6

În cadrul taberei culturale BookLand din 2013, acesta a organizat grupe de training de actorie și improvizație adaptate nivelului de înțelegere și performață al elevilor, lucrând cu mai multe grupe de elevi – de la clasa întâi până la a douăsprezecea.

Artistul este, de asemenea, implicat în mai multe proiecte pro bono, destinate în principal dezvoltării educaționale a tinerilor – un exemplu fiind participarea ca speaker motivațional la seria de conferințe naționale BookLand Evolution, create pentru liceeni.

Însă Cristian Martin s-a remarcat şi în domeniul artei plastice, unde şi-a pus în valoare talentul şi imaginaţia, realizând cu succes obiecte decorative deosebit de apreciate, chiar şi peste hotare. Arta plastică l-a fascinat dintotdeauna .

“Arta plastică reprezintă pentru mine o mare libertate: de viaţă, de gândire, de acţiune, de concept, de expresie şi aşa mai departe. Este relaxarea mea, locul în care mă refugiez de cele mai multe ori, pentru că acolo este întotdeauna bine şi frumos. E „Nirvana” mea! Acolo sunt cu totul şi cu totul stăpân, nu există limite şi constrângeri, numai voinţa şi simţirea mea conduc <<acţiunea>>”, a declarat artistul.

Brandul pe care l-a fondat, Martin Art, s-a dezvoltat și este deja cunoscut iubitorilor de artă, dar și celor care-și doresc pur și simplu obiecte unicat, cum sunt paharele pictate într-o manieră complexă și complet inedită. Artistul pictează pe sticlă, mai ales pe pahare, pentru care și-a și creat tehnici speciale, dar și icoane și alte genuri de obiecte de artă.

“Cred că datorită zodiei mele duale, Gemeni, am ocazia să mă împart simplu: un geamăn se ocupă de actorie, unul de artă plastică, iar din când în când mai dau câte o petrecere in comun! Faptul că încă nu sunt surmenat arată că una se completează frumos cu cealaltă – în anumite perioade mă relaxez puţin pe una dintre ele şi o susţin mai mult pe cealaltă, iar alteori, invers. În privinţa artei plastice, ea are vechimea cea mai mare în viaţa mea, dar numără mai puţini ani de practică profesionistă, pentru că după liceu nu prea am mai lucrat, până acum caţiva ani. Actoria, în schimb, mi-a format viaţa şi cred că şi personalitatea”, a povestit Cristian Martin.