Revista Orizonturi Literare Aprilie 2014 | Page 3

Şcoală vs Facultate

Editorial

Dragomir Mihai-Viorel

Fiindcă în cadrul acestei revistei îl vom avea pe domnul profesor univ.dr. Radu Nicolae mi-am propus să scriu un articol despre cât de mult înseamnă facultatea pentru mine.

Pe vremea când eram pe băncile şcolii, vedeam facultatea ca fiind o misiune foarte greu de îndeplinit, o vedeam ca pe o provocare şi ca pe o şansă pentru o viaţă mai bună (după terminarea ei). Încă de când eram pe băncile şcolii, ambiţia m-a împins să-mi doresc să fac o facultate şi să reuşesc să mă realizez profesional într-un domeniu mult iubit: psihologia.

După ce am terminat liceul şi am terminat cu statutul de elev şi deţineam diploma de bacalaureat în mână, mă frământa un gând: ce facultate să aleg? Din păcate, din cauza unor probleme, a trebuit să amân înscrierea la facultate cu un an. A fost un moment

de dezamăgire pentru mine dar şi un moment din viaţă în care am reflectat la multe lucruri. Nu fac o facultate doar de dragul de a o face. M-am înscris la Facultatea de Sociologie-Psihologie cu specializarea în Psihologie în cadrul Universităţii Spiru-Haret cu următorul ţel: să ajung profesor de psihologie.

Cine mă opreşte? - NIMENI

Cum voi reuşi? - Cu multă muncă, răbdare şi perseverenţă

Cu ajutorul cui? - Cu ajutorul propriei voinţe şi-a cadrelor didactice universitare bine pregătite care mă instruiesc pentru drumul pe care l-am ales în viaţă.