Revista Optimism nr 32 Baylor nr 32 | Page 9

erau puşi copii înfăşaţi în scutece, pentru că nu erau pam- perşi pe vremea aceea, legaţi ca nişte sardele. Neavând locuri, într-un pat erau puşi trei, patru, poate chiar cinci copii, dacă era patul mai mare. Aşa, unul lângă altul, chiar ca sardelele, aşa arătau. Treptat, treptat, a trebuit să găsesc luminiţele, speranţa noastră nu a venit deodată. Am văzut că îngrijirea bună a dat rezultate, că apropiindu-ți-i şi îngrijindu-i mai bine dă rezul- tate, că tratându-i trăiau chiar şi fără terapie împotriva aces- tui virus. Trebuie să vă spun că aceşti copii nu se plângeau, nu se văicăreau, primeau tratamentul oricât de greu le era. Terapia antivirală, adevăratul tratament împotriva HIV, a venit la aproape zece ani de la primele cazuri. (Până atunci am învăţat să tratăm co-infecțiile pe care ei le făceau, tuber- culoza, micoza, pneumoniile, să le dăm mâncare bună pentru a le stimula imunitatea, pentru a face faţă infecţiei cu HIV). Am învăţat să trecem peste multe greutăţi împreună, noi şi ei. Mulţi au murit, însă am fost nevoiţi să o luăm de la capăt a doua zi. Am o imagine, o voi avea mereu. Nu lăsau pe nimeni din- tre ei să moară singur. Într-o noapte, m-au chemat asisten- tele să văd... Se strânseseră copiii în jurul celui care urma să moară, care încă era conştient, se ţineau de mâini şi aprinse- seră o lumânare. Nu poţi uita aşa ceva vreodată. Dar... am văzut şi lumina. Parcă deodată a venit speranţa. Copiii infectaţi cu HIV/SIDA ajunseseră adolescenţi, adulţi, doreau să îşi înceapă viaţa sexuală, doreau să aibă urmaşi. A fost o situaţia de mare impact asupra lor, dar şi asu- pra mea. Îşi doreau să aibă copii şi îşi doreau cel mai mult ca aceştia să fie sănătoşi. Respectau orice le spuneai dacă ştiau că pot avea copii sănătoşi. Gândiţi-vă că vorbim despre oameni care şi-au văzut sfârşitul, despre copii cărora mereu li s-a vorbit despre moarte şi, mai mult, chiar au văzut moartea de aproape. Infecţia cu HIV/SIDA poate fi învinsă din punctul de vedere al transmiterii de la mamă la copil dacă se respectă indicaţiile specialiştilor. Iar eu am fost martoră, după 2000 de ani, la miracolul naşterii! Nici nu pot să vă spun cât de mult a contat. Nu atât pen- tru mine, ci pentru ei, dar şi pentru bunici. Vorbesc despre mamele foştilor copii cu SIDA, care au suferit atât de mult în trecut şi acum aveau un nepot sănătos. Am mers şi merg şi acum în toate casele copiilor infectaţi cu HIV din judeţul Constanţa, iar aceste bunici îşi prezintă nepoţii ca pe un miracol, ca pe o răsplată. Aceasta este speranţa, dragii mei, acesta este miracolul pe care l-am trăit. Naşterea copiilor preţioşi, aşa cum i-am numit noi. În zilele noastre, jumătate dintre cuplurile din această comunitate sunt discordante, adică formate dintr-un parte- neri HIV pozitiv şi unul negativ. Şi totuşi, cei neinfectaţi au aceptat să îşi întemeieze o familie, să aibă un copil, cu o persoană infectată cu HIV. Asta pentru că au înţeles că dacă îşi iau tratamentul, dacă se îngrijesc, dacă îşi îngrijesc micu- ţii într-un anume fel ei vor fi sănătoşi. Iar acest lucru este formidabil. Trebuie să legăm HIV/SIDA de dragoste şi de relaţia sexuală prin dragoste. Lucrurile trebuie cunoscute, oamenii trebuie să ştie care este adevărul despre HIV. Nu vom obţine cele mai bune rezultate în prevenirea transmiterii infecţiei cu HIV doar condamnându-i permanent pe cei infectaţi. Trebuie să fim informaţi despre cum putem să ne păzim să nu ne infectăm! Acum, după aproape 30 de ani, speranţa de viaţă a unei persoane infectate cu HIV este aproape aceeași ca a unei persoane neinfectate. Acesta este succesul. Numai că, în spatele acestei reuşite stau multe sacrificii. Dar, cei care nu respectă indicaţiile medicale, care nu îşi iau terapia, nu rezistă în faţa virusului. Pentru mine este dureros când văd că forurile inter- naţionale au amânat vindecarea HIV/SIDA pentru anul 2030. De mai bine de 10 ani se tot spune că va apărea un vaccin terapeutic sau unul preventiv, sau chiar un medicament care să vindece SIDA, care este acum o boală cronică, tratabilă, dar nu este vindecabilă. Anul 2030 este departe, iar multe per- soane infectate cu HIV vor mai muri până atunci. O spun cu durere. Virusul devine din ce în ce mai rezistent la tratament. Şi, mi-aş mai dori ca societatea să fie mai mult alături de ei, să nu mai discrimineze. Trebuie să luptăm împotriva discriminării. În această poveste au existat anumite momente-cheie. Unul dintre cele mai importante momente a fost deschi- derea Centrului de Excelenţă Baylor, care lucrează şi acum, după mai bine de 16 ani pentru persoanele seropozitive din judeţul Constanţa. Până atunci ne puteam ocupa numai de partea de terapie, şi nici aceea în totalitate, medicamentele fiind foarte scumpe. Odată cu venirea Baylor în România şi cu venirea profesorului Mark Kline lucrurile au fost altfel organi- zate, s-au creat specialişti, am avut alte standarde, am învăţat, a fost un moment crucial. Un alt mare ajutor l-am avut din Japonia, ne-au ajutat să abordăm altfel lucrurile. Ei sunt oameni extrem de discreţi, nu vorbeau despre SIDA sau despre împărat, erau subie cte tabu. Însă, mă chemau în fiecare an cu câte un copil infectat cu HIV şi mergeam în zeci de şcoli din Japonia în care copiii se jucau împreună, mâncau împreună, făceau sport împreună. Aşa îşi învăţau copiii că un copil infectat cu HIV nu este peri- culos pentru ei. Putem spune că povestea copiilor noştri a ajutat la evoluţia societăţii japoneze. Iar ei, la rândul lor, ne-au ajutat pe noi foarte mult. Dacă printre dumneavoastră sunt şi tineri studenţi la medicină, vă sfătuiesc să vă urmaţi calea, să fiţi profesionişti buni şi să fiţi, mai presus de orice, un om bun. Vă doresc să vă trăiţi vieţile, să aveţi încredere în oameni, să le câştigaţi încrederea şi să fiţi toleranţi. Să trăiţi cu încredere că orice situaţie care pare fără ieşire îşi va găsi, mai devreme sau mai târziu, rezolvarea. Una dintre bunicile fericite mi-a spus, privindu-şi cu lacrimi în ochi nepotul sănătos, copilul fiului ei infectat cu HIV, fraza care descrie perfect povestea noastră de aproape 30 de ani „Unde am fost şi unde am ajuns”. Vă mulţumesc! 9