Revista MRe Medical Research education 05 Aprilie 2014/ Numărul 1 | Page 40

Inspirație Alexandra Babici, desen artistic De unde a pornit pasiunea ta pentru desen? Mi-am descoperit în liceu pasiunea pentru desen, astfel încât am ajuns să iau ore de desen artistic din clasa a IXa până în clasa a XIa. Intenţionam să urmez Facultatea de Arhitectură dar, simţind că geometria descriptivă nu mă caracterizează, am hotărât să rămână totul la nivel de pasiune dragă mie. Când acorzi timp pasiunii tale, având un program atât de încărcat? Oricând simt nevoia să mă relaxez, să mă deconectez de rutina cotidiană, fie după o zi încărcată, în timpul “liber” sau uneori pe furiş în timpul cursurilor. În funcţie de dimensiunea şi complexitatea lucrării, durează între 2 şi 6 ore să o finalizez. Ce simţi când desenezi? Mă relaxează, simt că intru în zona confortului meu personal, unde îmi regăsesc liniştea; simt că, desenând, orice energie negativă îmi e sustrasă, înlăturată. Ce destinaţie au desenele tale? Teai gândit vreodată să le expui publicului? Desenez în general pentru mine, sau le dăruiesc prietenilor. Am avut o lucrare expusă în cadrul Concursului de Desene Anatomice al Congresului Medicalis de anul trecut, pentru care am luat premiul III. Natalia Bălănean, MG III 40