Era o zi atît de călduroasă de vară, încît nu puteai sta în casă. Am ieşit afara şi am văzut pe prietenii mei. Însa ei m-au rugat sa ies sa particip la o cursa de biciclete. Tatăl meu mi-a spus ca mai întîi sa-mi pregătesc temele. Am ieşit în drum cu bicicleta. Ne-am aranjat toţi intr-o linie dreaptă. Mihai era arbitrul, el dădu startul. Noi c o viteza nebuna ne-am pornit. Peste vreo câteva cotituri lui Viorel i s-a spart roata. Am rămas doar patru, Costel era primul, iar eu ultimul. Am mers prin satul nou şi acolo Andrei a căzut jos din cauza unei pietricele. Am rămas doar trei Costel, Vasile şi eu. Doar ca am rămas al treilea. Mă gândeam eu în sinea mea: „ Ce ar fi daca as trişa un pic?” Aşa că am luat-o pe scurtătură pe un drum mai rău. Acel drum a ieşit pe la biserica pe undeva, dar Costel şi Vasile erau şi ei acolo. Vasile era primul, Costel al doilea, iar eu ultimul. Costel însă nu a mai putut rezista şi a rămas în urmă. Deodată bicicletei mele i s-a rupt o pedală şi am căzut jos. Eu am pierdut cursa, iar Vasile a câştigat. Acolo au venit şi Viorel, şi Costel, şi Andrei. Când m-am dus acasă, tata m-a întrebat de ce sunt aşa transpirat. Iar eu i-am spus toata povestea care mi se întâmplase în ziua aceea. A fost cea mai fericita zi din viaţa mea. Atunci am înţeles un lucru: nu-i rău sa te joci cu prietenii şi să treci prin perepeţii de neuitat.