Revista LTRA Revista LTRA 2019, Primăvara | Page 10

La data de 20 martie 2019, în ajunul Zilei Internaționale a Poeziei, în incinta Liceului Teoretic Republican „Aristotel” s-a conturat o atmosferă plină de poezie, lirism și creativitate. Cei mai fideli membri s-au adunat la o altă ședință a Clubului “Miercurea pe la chindii” în cadrul căreia au fost lansate două “bijuterii” poetice: volumul „Somnul plin de pasageri” de Iulian Filip și „Poeme pe trepte încinse” de Ianoș Țurcanu. Întâlnirea, organizată prin aportul directorului-adjunct pentru educație Nicoleta Fiodorov, a fost moderată de către profesoarele de limbă și literatură română Sorocean Inga și Friptu Marta.

Activitatea a început cu prezentarea de către maestrul Iulian Filip a celor două cărți, apoi a urmat un recital mai neobișnuit, susținut de elevele clasei a X-a U: Uțică Ana, Banaru Ruxanda, Tverdohleb Valentina și Gribineț Alexandrina. Temele abordate în volumul lui Iulian Filip au fost prezentate din perspectiva a patru pasageri, patru voci ale poetului . ”Ați reușit să redați emoția din versurile așternute pe foaie de mine”, a afirmat autorul versurilor. În aceeași cheie, cu un dialog poetic și impresii de lectură, au continuat colegele din clasele a XI-a – a XII-a.

În partea a doua a evenimentului, poetul Ianoș Țurcanu ne-a descifrat misterul titlului volumului său de poezii, explicând simbolul „treptelor încinse”. Felicia Ionașco a impresionat publicul cu un discurs care a îmbinat impresiile de lectură cu viziunile critice subtile. În final, Virginia Rusu, elevă a clasei a X-a „A”, a impresionat publicul prin interpretarea unui cântec pe versurile lui Iulian Filip – „Dunărea pe-alăturea”.

Momentul-surpriză a fost cel în care directorul liceului, Pavel Cerbușca, a acordat Domnului Iulian Filip titlul “Cetățean de onoare al Liceului Teoretic Republican „Aristotel”. Recitalul final realizat chiar de autorii volumelor de poezii a lăsat a urmă frumoasă în sufletul nostru.

Gribineț Alexandrina, clasa a X-a U

Fiecare elev-participant a avut de câștigat din acestă întâlnire: fie o emoție frumoasă, o experiență de comunicare poetică sau un autograf. Ne-am ales chiar cu o temă pentru acasă: să organizăm un atelier de creație împreună cu poetul Ianoș Țurcanu și să participăm la un concurs de eseuri în baza a patru cărți scrise de invitații noștri – frumoase provocări care ne vor condimenta activitatea din acestă primăvară atât de frumoasă.

Ziua Internațională a Poeziei

10