cuvânt înainte
Draga cititorule,
Sunt onorat și foarte bucuros pentru că din nou am ocazia să transmit un gând de pace, de bine, către
tine prin intermediul mult așteptatului număr de iarnă al Revistei Logos Magazin. Nu știu cum a fost
pentru tine acest an, ce provocări ai întâmpinat, ce lupte ai dus, câte înfrângeri sau victorii ai avut, ce
trăiri traumatizante sau înălțătoare ai experimentat, ce văi adânci ai traversat și pe ce piscuri înalte ai
triumfat, dar știu cu certitudine că dacă în acest moment citești acest salut înseamnă ca ești în viață, și
pentru aceasta trebuie să fii mulțumitor lui Dumnezeu.
Viața este un cadou de mare preț din partea Creatorului, haideți să o prețuim, să nu o irosim, să îi dăm
valoare prin felul în care gândim, vorbim și trăim. Spunea un mare gânditor: “avem o singură viață și este
foarte important cum o folosim”…
Cu toții obișnuim ca în preajma sărbătorilor, pe final sau început de an, să ne facem un bilanț, o analiză,
o introspecție sau o autoevaluare. Chiar Biblia ne îndeamnă ca periodic să ne cercetăm, să ne lăsăm
scanați de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că din punctul meu de vedere acesta este etalonul suprem
după care ne putem trăi viața cu succes.
Personal sunt foarte mulțumitor Domnului pentru anul acesta și dacă matematic aș însuma toate eve-
nimentele pe care le-am trăit, le pot exprima în două cuvinte: ANUL BIRUINȚELOR - Samuel a luat o
piatră pe care a pus-o între Miţpa și Șen și i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici
Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel 7:12) Și pot spune ca și apostolul Pavel în 2 Corinteni 2:14: Mulţumiri fie
aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos și care răspândește prin
noi în orice loc mireasma cunoștinţei Lui.
Provocarea pe care omul lui Dumnezeu, Moise, o lansează umanității cu mii de ani în urma în Psalmul
90 este și provocarea noastră și ea este mai proaspătă și mai actuală azi ca niciodată: Învaţă-ne să ne
numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! (Psalmul 90:12)
Traim vremuri escatologice, măslinul a înverzit, de 70 ani Israelul este o dovada vie a faptului că
Dumnezeu există. Revenirea Domnului Isus (epifania parusiei Sale) este iminentă, toate evenimentele
vorbesc despre reîntoarcerea Sa glorioasă. Psalmistul ne recomandă să ne pregătim, iar Pavel în epistolele
sale îndeamnă să ne împăcăm cu Dumnezeu: Noi dar, suntem trimiși împuterniciţi ai lui Hristos; și, ca și
cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
(2 Corinteni 5:20)
Cu mare drag te invit și eu, în calitate de slujitor al lui Dumnezeu, să accepți oferta Creatorului, mân-
tuirea care se capătă prin credință. Ioan 3:16 spune: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a
dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică. Isus este calea ,
adevărul și viața, doar primindu-L pe El ca Domn și Mântuitor în viața ta poți fi salvat, iertat de păcate,
restaurat, împăcat cu Dumnezeu.
Acum când scriu acest articol se apropie cu pași repezi finalul de an și doresc din toată inima să te binecu-
vântez și să vorbesc de bine peste viața ta, peste familia ta. Domnul să te binecuvânteze și să te păzească,
să facă să lumineze Fața Sa peste tine și familia ta, să-ți ofere pacea, liniștea. Să fii umplut de bucurie,
sănătate, îndurări, prosperitate și favoare de la Dumnezeul cerului și al pământului. Îți doresc reușită în
toate domeniile de activitate, pe tot ce pune mâna ta să fie binecuvântat, așa cum spune Psalmul 1:3, tu să
fii ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc;
tot ce începi sa duci la bun sfârșit. Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării
tale ploaie la vreme și ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri,
dar tu nu vei lua cu împrumut. Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, și niciodată
nu vei fi jos. Domnul să îți întindă masa în fața potrivnicilor tăi, să îți ungă capul cu untdelemn, paharul
tău să fie plin să curgă peste el, fiind plin de rodnicie și fericire în toate zilele vieții tale. Domnul va sfârși
ce a început pentru tine!
Și nu uita, dragă cititorule, că Sărbatoarea Nașterii Domnului este despre viață, iertare, reconciliere,
unitate, familie, iubire, bună înțelegere, acceptare, speranță, nădejde, credință și dragoste. Vă doresc un
an 2018 plin de prezența și gloria Sa.
La Mulți Ani foarte binecuvântați!
Cu multă dragoste în Hristos,
Pastor Dinu Onea
REVISTA LOGOS MAGAZIN
3