Atunci când am fost rugată să scriu un articol despre
începuturile bisericii Logos am răspuns repede ”ok”
fără să mă gândesc prea mult și fără să știu exact des
pre ce anume voi scrie. Acum după ce au trecut câte
va zile, mă tot frământ și încă nu știu ce anume aș pu
tea pune în acest articol pentru că s-au întâmplat atât
de multe, sunt atât de multe amintiri, unele hazlii,
altele adevărate drame, apoi lupte cu noi înșine, al
tele cu cei din jurul nostru care nu ne înțelegeau. Dar
în toate acele zile ca și în următoarele, Dumnezeu a
fost cu noi, a pășit alături de noi. Când privesc înapoi,
inima mi se umple de bucurie, este imposibil să nu
realizezi mărețul har pe care l-a dăruit Dumnezeu ac
tualei biserici Logos, care a pornit de la o mână de
tineri înflăcărați și a ajuns la statutul de "om mare"
care este acum.
După încă câteva zile, stăteam cu sora mea și cu fe
tele noastre la o poveste. La un moment dat fetele ne
roagă să le povestim întâmplări din copilăria noastră,
bineînțeles că am râs pe săturate, cu lacrimi. Lor nu le
venea să creadă că noi "două doamne adevărate" am
putut face atâtea năzbâtii. Și mi-am adus aminte de
articolul pentru revistă. Inspirată de cerința fetelor,
am hotărât să-l scriu ca pe o poveste, o poveste a
mea proprie pe care să o las copiilor mei și genera
țiilor viitoare. Fiecare om are câte o poveste proprie
(sau mai multe). Dacă vor povesti alții despre începu
turile bisericii Logos povestea s-ar putea să fie alta,
dar cu siguranță va fi frumoasă, specială, pentru că
toate poveștile cu Isus Cristos sunt frumoase, pline
de viață, pline de învățături.
Apoi, tuturor copiilor le place
să audă povești din viața
părinților și a bunicilor. Sunt
conștienți de apartenența lor
la o familie, la o comunitate,
la o biserică, la o școală, și pentru ei este important să
știe că fac parte dintr-un întreg, că au venit în lumea
aceasta cu un scop și nu la întâmplare. Acest scop
măreț ni l-a dăruit și trasat Dumnezeu pentru a face
din lumea aceasta un loc mai bun, pentru că împre
ună să reușim să transformăm răul în bine.
Unii vor zice probabil că acest scop este o utopie.
Dacă e așa, cum ar fi atunci să nu mai facem nimic,
să nu ne mai străduim deloc? Nu cred că i-ar conve
ni cuiva acest lucru, toți ar simți pe pielea lor con
secințele acestei renunțări, (și celor mai leneși le
convine când sunt slujiți și ajutați de alții, sau când
obțin ceva fără să depună nici cel mai mic efort). Este
o utopie doar atunci când nu lupți cu Dumnezeu ală
turi. A face binele și a alunga răul nu se poate fără
Dumnezeu, făra El în această luptă nu avem nici cea
mai mică șansă de reușită. De la Dumnezeu avem
valorile, principiile, esența, calitățile și puterea cu
care putem face față situațiilor dificile, și nu numai,
beneficiem de o viață trăită frumos, o viață la super
lativ chiar și în încercări.
Moise le spunea poporului Israel să-și învețe copiii le
gile și poruncile lui Dumnezeu, să le vorbească despre
ele tot timpul, în orice vreme și în orice împrejurare.
Rememorând acele zile de început, povestea mea începe într-o căsuță
modestă de pe strada Lebedei, unde o familie cu inimă mare și dra-
goste de Dumnezeu a pus la dispoziția acestor tineri o încăpere unde
să-și poată ține întâlnirile. Acolo am auzit pentru prima dată despre
ce înseamnă să-ți trăiești viața împreună și în fiecare zi cu Dumnezeu,
despre scopul pentru care am fost creați, despre responsabilitatea
pe care o avem vizavi de alegerile pe care le vom face în viață. Era ca
și cum mi s-ar fi luat un văl de pe ochi și vedeam pentru prima
dată soarele. Tot ceea ce descopeream la acele întâlniri mi se
păreau adevărate miracole, primeam în sfârșit răspuns la miile
de întrebări pe care le aveam în inimă. Și în plus, pentru mine
care aveam atunci 17 ani era ceva important să-mi fac prieteni
noi, confidenți, parteneri de discuții, parteneri de joacă (căci
acolo ne și jucam), cântâm, ne rugam, vizionam filme creștine,
făceam de toate și ne plăcea.
22
REVISTA LOGOS MAGAZIN