Glorioasă mântuire, însuși Creatorul să moară pentru
noi, nici o religie nu oferă o alternativă atât de gene
roasă, o așa substituire, un schimb divin la cruce. Cu
toate acestea, din păcate, mulți rămân indiferenți la in-
vitația dulce a Atotputernicului, cum spune și Cuvântul
nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la
pocăință? (Romani 2:4)
Toamna, acest mirific anotimp ne readuce în atenție
vremelnicia noastră, și așa cum aminteam adineauri,
acel frumos sezon care se numește vârsta a treia. Cu-
vântul lui Dumnezeu ne îndeamnă ca indiferent de
vârstă, anotimp, sezon, copil, tânăr, familist, sau pen-
sionar să ne împăcăm cu El, să ne întoarcem la Domnul.
IATĂ, ACUM ESTE VREMEA POTRIVITĂ,
IATĂ CĂ ACUM ESTE ZIUA MÂNTUIRII
Dragă cititorule, eu mă văd nevoit să te provoc oricine
ai fi, orice poziție ai avea, indiferent de statutul tău so-
cial, nu aștepta să vină toamna în viața ta, întoarce-te
la Dumnezeu, acum când ești tânăr, când ești încă în
putere. Viața cu Isus este diferită. El oferă pace, bucurie,
iertare, vindecare, restaurare, mântuire, sprijin, ajutor,
viață și nu orice fel de viață ci viață veșnică, abundentă,
din belșug.
Nu garantează că nu vor fi furtuni, dar ne asigură că
este cu noi prin toate uraganele și valurile care vin, El
spune un cuvânt și marea se liniștește. Nu ne promite
că nu vor fi încercări, dar ne garantează că ne însoțește
în fiecare ceas și când străbați valea umbrei morții, îm-
preună cu Isus totul se transformă într-un loc plin de
izvoare și verdeață. Ne invită să îndrăznim pentru că El
a biruit lumea.
În această minunată călătorie poate vor fi căderi, dar cel
neprihănit de șapte ori cade și se ridică, poate va fi ne-
liniște, dar El este pacea noastră, poate va fi boală, prin
rănile Lui suntem vindecați, poate va veni condamnare,
acuzare, însă El a șters zapisul și la nimicit, pironindu-l
pe cruce. Și câte provocări, adversități posibil să mai
vină și cu toate acestea noi știm că prin Isus suntem
8
REVISTA LOGOS MAGAZIN
mai mult decât biruitori, El ne poartă mereu în carul
său de biruință.
Desigur că nimeni nu dorește să fie asaltat de furtuni,
probleme și necazuri, dar aceasta este crudul adevăr.
Această lume este afectată grav de răzvrătirea lui
Lucifer, ea, adică lumea, zace în cel rău. Împărăția lui
Dumnezeu are abilitatea de a aduce o altă realitate în
viața pământenilor.
De aceea te invit, respectabile cititor, să beneficiezi de
acest dar nemeritat, Isus Hristos Fiul Lui Dumnezeu.
Și dacă totuși anii au trecut peste viața ta și ești în
pragul iernii, citind aceste rânduri îți readuc aminte cu
drag: Dumnezeu te iubește și cât încă mai respiri poți
răspunde cu un da mare dragostei Sale.
Voi încheia cu celebrele cuvintele ale înțeleptului
Solomon din Eclesiastul 12:1-7:
Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii
tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie
anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; până
nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele, şi până
nu se întorc norii îndată după ploaie; până nu încep să
tremure paznicii casei şi să se încovoaie cele tari până
nu se opresc cei ce macină căci s-au împuţinat; până nu
se întunecă cei ce se uită pe ferestre până nu se închid
cele două uşi dinspre uliţă când uruitul morii slăbeşte, te
scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor
se aude înăbuşit, te temi de orice înălţime şi te sperii
pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi
de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci
omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutre
ieră uliţele; până nu se rupe funia de argint, până nu
se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la
izvor şi până nu se strică roata de la fântână; până nu
se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se
întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.