Revista Logos Magazin Logos Magazin 8 | Page 21

CUM SĂ OBȚINEM ȘI SĂ PĂSTRĂM PREZENȚA DOMNULUI ÎN VIAȚA NOASTRĂ? Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile lui Dumnezeu pentru noi. Întrebarea nu se pune dacă ne dorim aceste binecuvântări și prezența lui Dumnezeu, ci cum să le obținem. Există câteva condiții și trebuie să le cunoaștem. Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded, și Azaria s-a dus înaintea lui Asa și i-a zis: „Ascultaţi-mă, Asa și tot Iuda și Beniamin! Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, și El vă va părăsi.” (2 Cronici 15:1-2) Am auzit de multe ori oameni spunând: ”Dumnezeu m-a părăsit! Dumnezeu m-a uitat!” Adevărul este că nicio- dată Dumnezeu nu ne părăsește. Noi suntem cei care ne îndepărtăm sau fugim de El. El continuă să ne caute și ne întreabă așa cum l-a întrebat pe Adam în grădina Eden după ce a păcătuit: UNDE EȘTI? Încă de la începuturi omul a fost curtat de gândul de a trăi independent de Dumnezeu. Chiar și azi întâlnim această dorință a omului de a fi independent de Dumnezeu. Omul dorește să fie liber, numai că această libertate nu este așa cum o interpretează cei mai mulți. Pentru mulți a fi liberi înseamnă a se lăsa pradă dorințelor și viciilor. Când un viciu dictează în viața ta, nu te mai poți numi liber. Doar prin Isus putem să fim liberi față de păcat. Biblia spune că nu putem să avem doi stăpâni. Peste viața noastră poate stăpâni ori Dumnezeu, ori diavolul. Dumnezeu dorește să ne călăuzească viața, dar alegerea este a noastră. Împăratul Asa a luat câteva hotărâri ferme pentru Domnul: A îndepărtat altarele dumnezeilor străini și înălţimile, a sfărâmat stâlpii idolești și a tăiat astarteele. A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi și să împlinească Legea și poruncile. A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile și stâlpii închinaţi soarelui. Și împărăţia a avut pace sub el. (2 Cronici 14:3-5) Dupăce a auzit aceste cuvinte și proorocia lui Oded, pro- orocul, Asa s'a întărit și a îndepărtat urîciunile din toată țara lui Iuda și Beniamin și din cetățile pe cari le luase în muntele lui Efraim, și a înoit altarul Domnului care era înaintea pridvorului Domnului.” (2 Cronici 15:8) Noi trebuie să căutăm să trăim o viață sfântă, curată – întotdeauna când greșim, trebuie să ne pocăim și să ne întoarcem de la căile noastre rele. Prin jertfa Lui Isus, noi avem iertarea de păcate și putem să trăim o viață neprihănită. Nu este altă cale. Dumnezeu să ne ajute să prețuim mai mult prezența Lui, să fim mai conștienți de beneficiile umblării cu El, să ne abandonăm cu credință în brațul Lui. El are gânduri și planuri bune pentru fiecare dintre noi. Citind Cuvântul Lui crește și credința noastră în El și în promisiunile Lui. Vorbind cu El în rugăciune Îi dăm ocazia să intervină în viața noastră. Căutând să avem roada Duhului în viața noastră, dobândim un caracter puternic. La finalul vieții, cea mai mare recompensă pe care o vom avea este că vom trăi o veșnicie cu El. Daca ne decidem să-L urmăm pe El, trebuie să facem curat în viața noastră. Păcatul din viața noastră, indi­ ferența, neascultarea de Dumnezeu, sunt de asemenea lucruri care ne îndepărtează de prezența lui Dumnezeu. REVISTA LOGOS MAGAZIN 21