Revista Logos Magazin Logos Magazin 7 | Page 4

ÎN SÂRGUINȚĂ fiți fără preget Trăim vremuri de transformări ra­di­ cale, de căutari, de schimbări de ac­ cente,­ scurtături, metode mai ușoare de reușită, confort, creștinism ieftin cu o implicare superficială, postura de consumator fiind adoptată de tot mai mulți creștini. Se caută variante și metode cât mai lejere și mai convenabile de slujire, nemaipunându-se accentul pe "a plăti prețul", ci pe "a mă simți eu bine". Se dezvoltă într-un mod alarmant o cultură a ego-ului, în care totul este despre mine: eu sunt important, eu sunt iubit, eu am nevoie, mie mi se cuvine, eu trebuie să fiu înțeles, apreciat, scutit, protejat și dacă se poate pre- miat, eu pot să fac ceea ce vreau, să slujesc când vreau și unde-mi convine și lucrul care este foarte la modă prin­ tre creștinii zilelor noastre. Există de asemenea ori o lipsă totală de implicare, ori atitudini de genul: pentru o vreme Domnul mi-a vorbit să mă retrag din slujire, să stau o perioadă deoparte, sunt obosit, m-am impli- cat destul, să mai facă și alții, e timpul unei schimbări, doresc să mă împlic în altceva, am nevoie de un respiro, familia are nevoie de mine, mi-am neglijat partenerul, cariera și m-am neglijat și pe mine însumi. TOTUȘI LUCRURILE NU SUNT ATÂT DE SIM- PLE PRECUM PAR. E­­xistă o complexitate de factori, care duc la astfel de situații neplăcute, care conduc la abandon și care omoară motivația și însăși slujirea creștinilor. Presiunile care apar asupra slujitorului, chemarea și porunca Domnului, exigența păstorului, așteptările uneori irealiste ale echipei din care faci parte, provocările slujbei, starea continuă de război spiritual în care suntem implicați vrem nu vrem, lipsa comunicării, sindromul Ilie (am rămas doar eu sin­ gur), senzația că ești de neînlocuit și foarte adesea lipsa susținerii partenerului de viață, tendința de individua­ lism și multe alte motive îl împing pe vrednicul (umi­ lul) slujitor să cântărească bine dacă merită efortul slujirii și în foarte multe cazuri renunță, dă înapoi, se 4 REVISTA LOGOS MAGAZIN retrage, sau continuă să slujească cu frustrare, amără­ ciune, supărare, neîmplinire, fără bucurie. Tot în acest context se naște tendința de a ieși de sub autoritate, de a fi rebel față de cei care te păstoresc, de a te închide, de a da vina pe biserică, colegi, pe sluji­ re, pierzând perspectiva răsplătirilor, a recompenselor divine și a faptului că Domnul chiar te folosește în slu­ jirea pe care o faci. Cuvântul Lui Dumnezeu ne arată în Matei 19:29,30 și în Marcu 10:29,30 că promisiunea Lui Dumnezeu nu intârzie să se facă auzită, ce promite El este cu neputință să nu se împlinească. Domnul ne asigură că El însuși va purta de grijă tuturor acelora care schimbă accentele și caută mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu (Luca 12:31). Căci toți cei care au motivație corectă în slujire sunt asistați și binecuvântați cu re­ surse, vitalitate, prospețime, idei, putere de a face lu­ cruri, ajutați de însuși Dumnezeu, cel care dă lucrări oamenilor, conform cu 1 Corinteni 12; Duhul dă da­ ruri, Isus dă slujbe și Tatăl oferă lucrări. Dragul meu cititor, dacă Dumnezeu îți dă o lucrare, te rog să fii pe deplin încredințat că El te va abilita și te va asista, infuzându-te cu toate proviziile de care ai nevoie.­ Foarte important este să te analizezi și să-ți ajustezi motivațiile slujirii, pentru că în funcție de motivațiile în timpul sujirii vor veni și rezultatele. O MOTIVAȚIE GREȘITĂ AR FI DORINȚA DE AFIR- MARE (Marcu 9:34,35). În Împărăția Lui Dumnezeu cine dorește să fie cel mai mare, trebuie să fie slujitorul tuturor, căci valorile Împărăției sunt inversate. Mân­ dria merge înaintea căderii și smerenia înaintea înălță­ rii. Așadar, afirmarea, cariera, imaginea personală nu se regăsesc în conceptele biblice nou-testamentale, ci Hristos este cel care trebuie să ia chip în noi El măcar că avea chipul Lui Dumnezeu totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat pe sine însuși și a luat un chip de rob făcân- du-se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca