ca-n vremea
Se vorbește tot mai mult că vremurile pe care le trăim sunt vremurile din urmă.
Pe de-o parte, trăim mai bine decât trăiau regii în vechime, avem condiții mult mai bune de trai,
iar speranța de viață este mai mare. Pe de altă parte, putem observa însă că oamenii sunt tot
mai răi, mai egoiști și individualiști.
În Biblie găsim scris despre fiii lui Isahar care se price-
peau la înțelegerea vremurilor și știau ce trebuie să
facă Israel. Cred că și noi ar trebui să înțelegem ce
vremuri trăim și să știm ce trebuie să facem. Așa cum
în natură sunt semne care prevestesc ce fel de vremuri
urmează să vină, la fel se întâmplă și în lumea în care
trăim.
Isus a vorbit deseori în pilde, iar una dintre ele este
cea a smochinului, pe care o găsim în Matei 24:
De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte
mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea
toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar
la uşă.
Smochinul este foarte răspândit în Israel. Iarna hiber-
nează, dar după ce înflorește poate da roadă 9 luni
pe an. Când smochinul începe să înverzească și să în-
florească se știe că anotimpul călduros este aproape.
Ca simbolistică biblică, smochinul reprezintă poporul
Israel. Smochinul înflorit simbolizează o nouă etapă
în istoria Israelului și anume, reîntoarcerea poporu-
lui evreu în țara părinților săi, în țara promisă. În anul
1948, după aproape 2.000 de ani de când a fost îm-
prăștiat printre neamuri de către Imperiul Roman, se
înființează statul modern Israel.
Dacă smochinul a înflorit, înseamnă că urmează o
schimbare de anotimp, iar Isus dorește să ne spună că
revenirea Lui este aproape.
12
REVISTA LOGOS MAGAZIN
Isus spune tot în Matei 24:
Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la ve-
nirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop,
când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a
intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul
şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Atunci, din
doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din
două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lă-
sată. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.
Isus vorbește despre o vreme a sfârșitului și chiar dacă
nu știm exact ziua și ceasul, sunt semne care ne arată
că trăim vremurile din urmă, iar noi trebuie să fim
pregătiți pentru ce va urma.
Isus spune că în vremurile din urmă se va întâmpla
la fel ca în vremea lui Noe, iar în Geneza 6 aflăm cum
erau oamenii:
Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate
întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi
numai spre rău.
ÎN ÎNTREAGA ISTORIE A OMENIRII EXISTĂ
TREI MOMENTE ÎN CARE PĂCATUL OMENIRII
ATINGE APOGEUL. DOUĂ MOMENTE AU FOST
DEJA ȘI URMEAZĂ ÎN VIITOR AL TREILEA.