Revista Logos Magazin Logos Magazin 4 | Page 3

2 Timotei 1:7 ”Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”(VDCC) „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere şi de dragoste şi de minte sănătoasă.”(BTF) ”Căci Duhul Sfânt, care este darul lui Dumnezeu, nu doreşte ca tu să te temi de oameni, ci să fii înţelept şi puternic, să-i iubeşti şi să-ţi placă să stai cu ei”.(NTIT) ”Căci Dumnezeu nu ne-a dat duh de sfială, ci de putere şi iubire şi cuminţenie”.(NTN) ”Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de timiditate, ci unul care ne oferă putere, dragoste şi autodisciplină”.(BVA) ”Să ştii că ultimele „zile” (ale existenţei pământului) vor forma o perioadă de timp dificil.” 2 Timotei 3:1(BVA) N-ar strica să mai ştii şi aceasta, Timotei, că în zilele din urmă are să fie tare greu să fii creştin. 2 Timotei 3:1(NTIT) VREMURI TULBURI Trăim un timp foarte important pentru biserica lui Isus Cristos. Pe de-o parte, o mare trezire spirituală este declanșată și se extinde în întreaga lume, așteptând în același timp și un mare seceriș în întreaga lume, dar pe de altă parte asistăm la zilele în care arsenalul de atac a lui Anticrist este îndreptat spre creștinii practicanți de pretutindeni. Statisticile arată că acuma mai mult decât oricând în istoria bisericii, oameni se întorc la Hristos. Duhul Sfânt este Domnul secerișului și El seceră prin mesajul Evangheliei milioane și milione de suflete pen- tru Împărăția Cerurilor. Slavă Domnului! Acesta este cel mai mare semn și evident în zilele noastre, că noi suntem aproape de revenirea Domnului Isus, că trăim ultimele zile ale acestui veac. Dar chiar în mijlocul tuturor acestor evenimente pozitive, totuși, vedem că toate națiunile pământului sunt scuturate, clătinate și au parte de mari provocări; mințile oamenilor fiind umplute de o frică ce până acum nu a mai fost prezentă. În aceste zile, diavolul strecoară imperceptibil frica în inimile credincioșilor și răcnește ca un leu, ca să înghită chiar pe cei aleși; dar în fața acestor evenimente, prin toate aceste împrejurări, trebuie sa fim înțelepți și să facem ce putem ca să ne protejăm pe noi înșine de atacurile lui. NU CEDA ÎN FAȚA FRICII În vremuri ca acestea, noi nu trebuie să reacționăm sub impulsul fricii! Frica nu este niciodată răspunsul pen- tru a lua decizii înțelepte și corecte, ci dimpotrivă ne îndreaptă spre decizii greșite. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că în mijlocul provocărilor El ne dă o minte sănătoasă, un discernământ corect și chibzuință dacă, desigur cerem sau căutăm aceasta. Când Timotei a fost confruntat cu un timp extrem de dificil în viața lui, Pavel i-a adus aminte ”Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”(2 Tim 1:7). Deci acest ver- set ne spune și nouă că Dumnezeu ne-a dat o “minte sănătoasă, un duh de chibzuință”. Aceasta vine din cuvântul grec SOPHRONEO și este compus din cuvintele SOZO și PHRONEO. Cuvântul SOZO este cu- vântul din limba greacă pentru salvare/mântuire și se referă mai exact la eliberare și protecție. Cu- vântul PHRONEO este rădăcina pentru cuvân- tul „minte”. Aceste două cuvinte fiind puse împre- ună în acest verset, avem astfel formată expresia „minte sănătoasă sau minte chibzuită”. Ideea prezentată de cu- vântul SOPHRONEO este „mintea care este salvată și protejată” pentru a deveni chibzuită, autodisciplinată, cuminte (citez referințele din diferite traduceri ale Bib- liei). Este exact opusul unei minți care este dedată fricii, panicii și a unei gândiri deșarte. Sensul acestor cuvinte de mai sus descriu o minte care gândește corect. REVISTA LOGOS MAGAZIN 3