Există o diferență uriașă între a vorbi despre cineva, o
persoană anume și a arăta cum este ea cu adevărat,
cum gândește și ce fel de caracter are ea. Putem vor-
bi despre ea lucruri auzite din diferite surse, povestite
de oameni de vârste diferite, culturi sau zone geogra-
fice diferite. În unele cazuri există motive obiective care
ne împiedică să cunoaștem pe cineva: distanța fizică,
lipsa timpului sau pur și simplu faptul că nu am făcut
cunoștință cu acea persoană deși am auzit multe de-
spre ea sau chiar am avut ocazia să ne vedem sau să
trecem unul pe lângă altul. Poate fi și lipsa noastră de
interes sau indiferența.
Sunt aceste lucruri valabile și atunci când vorbim despre
Dumnezeu?
Motivul pentru care omul a pierdut relația și “cu-
noașterea” lui Dumnezeu se găsește în păcatul adamic,
fiind consecința cea mai gravă a celor petrecute în gră-
dina Edenului. Izgonit din acel loc, omul s-a înstrăinat de
la o generație la alta tot mai mult de Dumnezeu, uitând
cu desăvârșire cum este și cine este Creatorul său.
Dar Dumnezeu nu a uitat că ne-a creat și pentru că ne
iubește așa de mult, a inițiat căutarea omului pierdut, a
creat o cale de întoarcere și refacere a relației noastre
cu El. Ce a făcut El în acest sens?
Biblia ne spune că a vorbit în vechime prin prooroci,
prin Legea lui Moise, iar în zilele noastre ne-a vorbit
prin Fiul Său, Isus Cristos. Dar oare Dumnezeu doar
ne-a vorbit prin aceste lucruri sau a făcut ceva mai mult?
Vechiul Testament este plin de evenimente în care El nu
doar vorbește cu omul ci se revelează pe sine însuși,
“amintind” omului căzut cine este El, cum este El, ce a
făcut și ce face El și azi. Dumnezeu și-a arătat căile Sale
lui Moise (Psalm 90), apoi Iov exclamă cu frică și rev-
erență: “urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine;
dar acum ochiul meu Te-a văzut”. (Iov 42:5)
După ce secole la rând poporul Său a vorbit cu mândrie
exclusivistă despre Dumnezeu, dar a eșuat lamentabil
în a arăta cum este El printr-o trăire practică a vieții de
zi cu zi celor din jur, a fost nevoie de o nouă intervenție
din partea lui Dumnezeu. Și-a arătat dragostea față
de noi trimițând în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să
trăim prin El. (1 Ioan 4:9). Isus a vorbit cu autoritate și
putere demonstrând suveranitatea lui Dumnezeu, dar a
arătat la modul superlativ inima de Tată a lui Dumnezeu,
a demonstrat în cele mai mici detalii caracterul plin
de milă, bunăvoință și îndurare al Celui ce dorește ca
niciunul să nu piară, deoarece ne iubește cu o iubire
veșnică.
Isus a avut multe lucruri de “arătat” în timpul petrecut pe pământ. El a spus ce l-a auzit
pe Tatăl spunând și a făcut ce l-a văzut pe Tatăl făcând. Tatăl, motivat de dragoste, îi
arată Fiului “tot ce face. (Ioan 5:20). Isus a arătat oamenilor “multe lucrări bune care
vin de la Tatăl Meu”. (Ioan 10:32). Isus S-a arătat ca să ia păcatele (1 Ioan 3:5) și să
distrugă lucrările diavolului (1 Ioan 3:8).
Un alt om care nu doar a vorbit despre adevăr ci l-a și arătat oamenilor (2 Corinteni 4:2)
a fost Pavel, care a arătat de asemenea că este un vrednic slujitor al lui Dumnezeu prin
multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, (2 Corinteni 6:4), etc. De asemenea
Iacov ne îndeamnă să ne arătăm faptele făcute din credință (Iacov 2:18), deoarece o
întoarcere reală la Dumnezeu și o pocăință credibilă e adeverită și confirmată tocmai
prin “arătarea” faptelor făcute din credință.
În biserica primară predicarea Evangheliei a fost însoțită de rugăciuni către Dumnezeu, să însoțească cu
semne și minuni cuvintele rostite înaintea oamenilor, iar rolul acestora era “să arate” veridicitatea celor
spuse. La fel este și azi, nu s-a schimbat nimic în această privință. Și noi trebuie și suntem chemați să
predicăm Evanghelia, iar cuvintele noastre trebuie să fie o dovadă dată de Duhul și puterea lui Dumnezeu.
Oamenii au nevoie să audă vestea cea bună, dar și să le “arătăm” cine este și cum este Dumnezeu.
Oamenii au nevoie și de cuvinte și de fapte. Să le spunem despre El, dar să-i lăsăm să-L “vadă” pe
Dumnezeu în caracterul nostru, în purtarea noastră, în acțiunile noastre. Oamenii din jur au nevoie să
“audă” faptele noastre vorbind mai tare decât cuvintele noastre. Iar faptele noastre împreună cu cuvintele
ce le rostim trebuie să fie îmbibate în dragoste fată de Dumnezeu și față de cei din jur.
Să vorbim despre Dumnezeu, dar să și arătăm prin trăirea noastră cine este și mai ales cum este
Dumnezeul nostru!
REVISTA LOGOS MAGAZIN
11