articol
A U
Omenirea, cu toate că aparent în
ultimii 50 de ani a experimentat o
dezvoltare fără precedent și pare că a
evoluat, din păcate s-a îndepărtat de
Dumnezeu, alungându-L din fami
lie, din instituțiile de învățământ, din
domeniul economic/financiar, politic,
din toate structurile și infrastructu-
rile societății. Chiar dacă descoper-
irile științei confirmă existența lui
Dumnezeu, Îl certifică ca și Creator,
totuși, din păcate, omul a ales calea cea
largă, drumul spre pierzare, în mod
voit a întors spatele lui Dumnezeu
(Romani 1:20-32). El luminează, fiind vizibil pe în-
treg mapamondul, și în mod special
din 1948 statul Israel (Isaia 27:6 În
vremurile viitoare, Iacov va prinde
rădăcină, Israel va înflori și va odrăsli și
va umple lumea cu roadele Lui.) radiază
tot mai tare adevăruri pe care slujito-
rii lui Dumnezeu, inspirați de Duhul
Sfânt, le vesteau cu mii de ani în urmă.
Aceste realități sunt de necontestat și
le vedem împlinite sub ochii noștri,
confirmând credincioșia, mila, îndura-
rea și bunătatea lui Dumnezeu.
stfel, consider că generația noas
tră este o generație favorizată să
vadă împlinite lucrările mari ale lui
Dumnezeu. Și ce este minunat este că
am fost chemați după planul voii Sale
nu numai să vedem aceste lucruri, dar
să și cooperăm cu Duhul Sfânt în re-
alizarea lor (1 Corinteni 3:9).
S
ocietatea postmodernă se îndreaptă
spre nicăieri, nu oferă direcții clare,
combate tot ce este autentic, valoros,
renegându-L pe Dumnezeu, Biblia și
creștinismul, în schimb accentuează și
propune vehement nihilismul și rela-
tivismul.
Într-un astfel de context, unde omul
s-a repoziționat față de Dumnezeu,
fiind într-o rebeliune vizibilă, voită,
programată, Tatăl continuă să sur-
prindă umanitatea cu dragostea Sa
necondiționată pentru toți oamenii,
arătată și demonstrată prin Fiul Său,
Domnul Isus Hristos. Și, desigur,
folosește popoare (Israel), instituții
(Biserica), agenți (fiii și fiicele sale)
pentru a desăvârși în toate națiunile
planul Său Mântuitor.
n prim reper uriaș, de necontestat,
ca un semn, ca o voce care strigă tu-
turor popoarelor că Dumnezeu există
și lucrează după bunul Său plac, așa
cum spune și psalmistul în Psalmul
115:2 (Pentru ce să zică neamurile:
„Unde este Dumnezeul lor?” Dumneze-
ul nostru este în cer, El face tot ce vrea.)
este Israelul.
Prin poporul Israel Dumnezeu Și-a
descoperit mântuirea, Și-a revelat
inima de Tată, a împărtășit intențiile
Sale umanității. Faptele Apostolilor
13:47 Căci așa ne-a poruncit Domnul:
„Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor,
ca să duci mântuirea până la marginile
pământului.” Isus S-a născut într-o
familie de evrei, apostolii au fost evrei,
prin poporul evreu am primit reve-
lația mântuirii. Biserica s-a născut din
sânul evreității.
Așadar, spun ca Dumnezeu să bine-
cuvânteze Israelul. Voi binecuvânta pe
cei ce te vor binecuvânta și voi blestema
pe cei ce te vor blestema și toate familiile
pământului vor fi binecuvântate în tine.
(Geneza 12:3)
REVISTA LOGOS MAGAZIN | 7