eveniment
REPREZENTAȚIA LIVE
Porțile Raiului,
Flăcările Iadului
FOTOGRAFII
RADU ARDELEAN
În primăvara acestui an a avut loc punerea în scenă a reprezentației ”Porțile raiului, flăcările iadului”.
Tema principală a fost sufletul uman şi nenumăratele sale poticneli de pe drumul pe care îl numim viaţă.
Actorii au încercat să le arate spectatorilor unde te poate duce o simplă greşeală. S-a pus accent şi pe lipsa de
pioşenie a omului care a ajuns să se considere stăpânul absolut al vieţii sale ignorând ideea de divinitate.
Titlul „Porţile Raiului, Flăcările Iadului” transmite ideea de judecată de apoi,
când sufletul va ajunge fie în iad,fie în rai, în funcţie de ceea ce a săvârşit în viaţa pământească,
dacă L-a acceptat sau nu pe Isus ca Domn și Mântuitor în viața lui.
REVISTA LOGOS MAGAZIN | 33