Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine
şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!”
Şi s-au întărit în această hotărâre bună.
(Neemia 2:18)
PASTOR
FONDATOR
VASILE BÎRLEA
În vremurile noastre se construiește foarte mult și
fiecare clădire nouă impresionează datorită ideilor
arhitecturale inovatoare. Totuși, într-o vreme în care
se construiește mai mult decât oricând, s-au făcut și
multe greșeli care au dus la pierderi de vieți sau la
pagube foarte mari. Multe clădiri nu primesc avizele
necesare deoarece nu au fost respectate măsurile de
siguranță prevăzute de lege. Când se întâmplă acest
lucru este neplăcut deoarece se irosesc investițiile
financiare și de timp și nici nu se poate trece la ur-
mătoarea etapă, ci trebuie demolat și refăcut totul
din temelii. De aceea, fiecare investitor are mare
grijă ca la fiecare etapă a construcției să se respecte
planurile, precum și calitatea lucrărilor și a materi-
alelor care se folosesc.
Fiind de mai mulți ani implicat în lucrări de con-
strucție de case, a trebuit uneori să port discuții cu
anumiți meseriasi care foloseau expresii de genul:
”merge și așa, nu contează toate detaliile, etc.” și
încercau să execute superficial anumite faze pe care
nu le considerau chiar atât de importante.
Odată, un meseriaș mi-a reproșat că sunt prea atent
la detalii și nu este cazul, deși eu mereu consid-
er că detaliile fac diferența. Un zidar, de exemplu,
mi-a atras atenția că proiectantul a prevăzut prea
mult fier beton în structura temeliei, a stâlpilor și
a planșeurilor, și că nu ar fi necesar pentru că, din
experiența lui, în zona unde construiam nu sunt
niciodată seisme. A fost destul de greu să argumen-
tez cu el că studiul geotehnic și celelalte cerințe ale
inspectoratului în construcții au cerut explicit să
folosim acele materiale și, deși până la urmă am re-
spectat exact tot proiectul, și-a arătat nemulțumirea
pe toată durata execuției.
12
REVISTA LOGOS MAGAZIN
Dacă respectarea exactă a detaliilor
este atât de importantă pentru
construirea unui edificiu temporar,
cu cât mai importantă este pentru
construirea unui edificiu etern.
Mereu vor fi păreri diferite referitoare la cum să-ți
clădești viața aceasta și cea eternă. Dacă de dome-
niul construcțiilor se ocupă doar o anumită catego-
rie profesională, pe plan spiritual fiecare om este un
constructor al unui edificiu veșnic și fiecare om are
posibilitatea de a alege ce materiale va folosi în acest
proces: aur, argint, pietre scumpe sau fân, paie, trestie.
Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea
care a fost pusă şi care este Isus Hristos. Iar dacă
clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre
scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi
dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut,
căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum
este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de
cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va
primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va
pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca
prin foc. (1 Corinteni 3:11-12)
Marele nostru Arhitect Îşi doreşte să construim dar nu
oricum, ci sub îndrumarea şi supravegherea Sa. El ne
cheamă să construim nu o clădire efemeră, ci un Tem-
plu viu și veșnic care să fie văzut de toţi oamenii dar și
de lumea îngerilor. În acest proces de zidire să nu avem
impresia că Domnul va face totul şi că noi nu trebuie
să facem nimic. Trebuie să ne facem și noi partea în
fiecare oră din zi, în fiecare zi din săptămână, în fiecare
săptămână din an, să clădim potrivit cu planul Său şi
prin puterea Sa.