Revista de fizica nr 8 | Page 29

COSMOS m O nouă planetă în sistemul solar (Planetă 9)? Câte planete sunt în sistemul nostru solar? De^când Pluto a fost degradată în 2006 de la statutul de planetă la cel de planetă pitică ştim că în sistemul solar există 8 planete: de la Mercur, cea mai apropiată de Soare, la Uranus şi Neptun, cele mai îndepărtate. Este însă posibil ca în sistemul nostru solar să existe alte planete - mult mai mari şi mai îndepărtate de Soare decât Pământul Descoperirea unei noi planete în sistemul solar ar fi o descoperire de excepţie, întrucât se credea că numărul acestora este bine-cunoscpt - 8 planete: Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, în ordinea distanţei faţă de Soare. Planetele au dimensiuni şi structuri pe care le cunoaştem relativ bine, chiar dacă sunt încă multe întrebările la care am dori să aflăm răspunsul. Mulţi astronomi şi oameni de ştiinţă (^majoritatea) erau convinşi că nu există alte planete nedescoperite; din acest motiv articolul publicat recent în The Astronomical Journal de către doi astronomi de la California Institute of Technology (Caltech), Konstantin^Batygin şi Milce Brown a stârnit mirare şi multe discuţii. Cei doi astronomi afirmă cum că ar fi descoperit o nouă planetă în sistemul solar - a nouă planetă (Planet Nine), care ar fi de circa 10 ori mai mare că Pământul şi s-ar afla, conform calculelor celor doi cercetători, la o distanţă faţă de Soare de aproximativ 600 de ori mai mare decât Terra. Batygin şi Brown nu au văzut însă această planetă cu vreun telescop sau vreun alt instrument folosit în astronomie; nu au dovezi directe asupra existenţa ei. Cum de au ajuns atunci la concluzia existenţei acestei uriaşe planete? Au studiat mişcarea obiectelor de la periferia sistemului solar-d in aşa-numita Centură Kuiper. Centura Kuiper este o centură de materie care a luat naştere când s-a format sistemul solar, la periferia acestuia, întinzându-se de la orbita planetei Neptun până în afara sistemului solar. Obiectele din Centura Kuiper aveau o mişcare ce părea perturbată de atracţia gravitaţională exercitată de un obiect masiv extern. Această metodă a fost folosită în trecut pentru descoperirea planetelor Uranus (în secolul al XVII-lea) şi Neptun (în secolul al XlX-lea) şi este o metodă indirectă de descoperire a planetelor. Neptun şi Uranus au fost ulterior văzute şi studiate cu ajutorul telescoapelor. 30 După doi ani de observaţii şi simulări pe calculator cei doi cercetători de la Caltech au demonstrat că perturbaţiile orbitelor obiectelor din Centura Kuiper nu sunt datorare prezenţei mai multor obiecte mici, ci unui singur obiect masiv: o noua planetă a sistemului solar, mult mai mare decât Terra şi mult mai îndepărtată de Soare. Noua planetă ar trebui să aibă, conform calculelor celor doi astronomi, dimensiuni uriaşe - de circa 10 ori mai mare că Pământul, şi să se afle la o distanţă faţă de Soare de circa 600 de ori mai mare de planeta noastră. Pentru a efectua o rotaţie completă în jurul Soarelui nouă planetă ar avea nevoie între 10.000 şi 20.000 de ani!