ANALIZĂ
COSMOS
Au fost detectate undele
gravitaţionale!
Einstein a avut dreptate. Din nou. Pe data
de 11 februarie 2016 cercetători de la
Caltech, MIT şi LIGO Scientific
Collaboration au susţinut o conferinţă de
presă la Clubul presei naţionale (National
Press Club) din Washington, D.C., în cadrul
căreia au anunţat detectarea undelor
gravitaţionale, una dintre predicţiile
teoriei generale a relativităţii. Vestea era
anticipată de mai multe zile, iar această
realizare ştiinţifică se consideră că va
deschide o nouă eră în fizică, oferind noi
posibilităţi de cercetare a cosmosului. Pe
de altă parte, această descoperire va duce
cu certitudine la obţinerea unui premiu
Nobelîn viitorul apropiat.
Principalele afirmaţii din cadrul conferinţei de presă:
David Reitze, director executiva al LIGO:
** "Am detectat undele gravitaţionale. Am reuşit!".
** "Două găuri negre aflate în coliziune au produs undele gravitaţionale"
** "Semnalul a fost detectat pe 14 septembrie 2015"
** "Este exact ce teoria lui Einstein a prezis cu privire la coliziunea a două găuri negre"
** "Este foarte incitant viitorul. Ce am făcut seamănă cu prima folosire a telescopului de către
Galileo"
** "Găurile negre au mase de 30 de ori mai mari decât ale Soarelui. Acestea sunt la 1,3 miliarde
ani-lumină depărtare"
** "Detecţia este dovada faptului că sistemele de găuri negre există. Fiecare gaură neagră are
un diametru de circa 150 km. Fiecare gaură neagră a fost accelerată până la jumătate din viteza
luminii. La această viteză a avut loc coliziunea. Este incredibil..."
** "Urmează să "vedem" lucruri despre care nici măcar nu ştim că există"
Principalele afirmaţii din cadrul conferinţei de presă:
27