prinzi, fata frumoasă, o să prinzi, ascultă ce-ți zic eu! Așa e cu generația asta, aveți noroc de dați numai de bune. Așa a avut și băiatul meu de la Constanța. Să-ți amintești tu când oi fi la vârsta mea, așa-ntr-o doară, măi mi-a spus odată o babă cu limbariță pe o bancă că o să am noroc în viață și uite că a avut dreptate! Așa să-ți zici!”. Mi-a pus privirea serioasă. Și-apoi a plecat, s-a odihnit destul, deși eu eram acolo dinainte și autobuzul meu nici măcar nu venise. Am râs în sinea mea. Poate-o avea dreptate, îmi ziceam. Așa se întâmplă în filme.
Iubesc oamenii care, ca și ea, vorbesc întâmplător cu străinii pe stradă, sau ajută fără să le fi cerut cineva sau îți zâmbesc, așa că ei sunt fericiți și poate o să fii și tu. Simplu. Îmi plac oamenii care nu dau parcul cu lac pe sala cu tv și care fac sport cu necunoscuții în natură. Oamenii care aleargă după tramvai și mulțumesc vatmanului în oglinda retrovizoare, oamenii care urcă odată cu scările rulante în loc să aștepte și oamenii care trăiesc cu mentalitatea că animalul lor de companie e, la propriu, parte din familie.
Îmi plac copiii, căci ei sunt simplitatea întruchipată. Să-ți zâmbească un bebeluș, să-ți dea o blondină de 2 ani o păpădie sau băiețelul de peste drum să te mai ia în brațe când te vede din an în Paște, în lucrurile de genul se ascunde tot farmecul lor. Te contaminează. Ești un copil ca ei. Vorbești pe limba lor, te ascunzi și aștepți să te găsească, deși nu se mai joacă de mult și culegi flori de pe marginea drumului cu ei, doar pentru că au zâmbit primii. N-au habar picii ăștia de ce sunt în stare în simplitatea lor.
Imi plac oamenii cărora nu le pasă de cum vor fi priviți, pentru că au înțeles că doar cine-și va face curajul să-i cunoască cu adevărat și le va da din timpul lor va însemna ceva pentru ei. Cei care citesc în public pentru că trebuie să returneze cartea la timp sau pentru că sunt prea curioși să afle ce se mai întâmplă, cei care nu pun accentul pe aparență, ci învață să admire un om dincolo de ceea ce văd și cei care își permit să fie nebuni din când în când, să simtă că trăiesc.
Iubesc simplitatea sub toate formele ei, dar mai ales în oameni! Căci oamenii simpli au acel ceva pe care restul nu-l vor avea niciodată. Îi deosebești dintr-o mie. Chit că le sclipesc ochii sau au capul plecat, te trag spre ei. Probabil ceilalți au uitat cine sunt ei de fapt și ce trebuie pus pe primele locuri în viață.
Sau probabil că simplitatea lor are standarde mai înalte.
Mârza Andra Elena, clasa a XII-a F
50