SUNTEM CREATIVI
„ LA CE TE GÂNDEȘTI ?”
SUNTEM CREATIVI
POVESTEA DE LA ORA AMINTIRII
La nimic ! Stau uneori cu ochii pe pereți , neavând idee ce se petrece în jur , și mă holbez , pur și simplu , într-un punct , fără să-mi circule haotic prin fața ochilor , în mod indirect și abstract , imagini . Sună ciudat ? Nu cred . Sunt sigură că și tu faci asta și că ți se întâmplă la fel !
Alteori , e diferit , pentru că mintea mea o ia razna de-a dreptul și îmi vin în cap tot felul de amintiri , fie recente , de ieri , alaltăieri , fie de când eram de-o șchioapă .
Astăzi a fost una din acele dați . Mi-a revenit în minte , fără să-mi dau silința prea tare , cea mai frumoasă amintire din copilărie .
Împlineam nici mai mult , nici mai puțin de 3 ani . Nici degetele de la o mână nu erau egale cu vârsta mea . La acea vreme , locuiam la țară , la bunica din partea tatălui . Detalii , detalii . Oricum ar fi , mă distram . Toată ziua mă jucam , stăteam afară cu orele și simțeam razele soarelui cum îmi mângâie obrajii . Erau zile fericite și pline de inocență !
Cum spuneam , ziua mea . Pupici nenumărați din partea rudelor necunoscute , urări de bine , îmbrățișări până la asfixiere , dar și multe cadouri ! Aici voiam să ajung , cred că ți-ai dat seama deja . Nașul meu a pus punctul pe i în acea zi , făcându-și apariția cu cel mai frumos cadou , fără să își dea seama că o nebunie pe 4 roți o să devină obsesia copilăriei mele ! Bineînțeles că nu m-am urcat pe ea din prima ! Ar fi fost culmea să fie așa . După țipete , urlete și refuzuri categorice , am ieșit cu tatăl meu pe stradă .
Eram doar eu , tata , bicicleta și drumul , neasfaltat , neîngrijit , încărcat de pietriș și gropi adânci . O adevărată aventură ! Am urcat cu teamă , ținându-mă strâns când de tata , când de ghidon , când de gândul de a coborî de pe acea ciudățenie pe 4 roți . Într-un sfârșit , cu broboane de transpirație înconjurându-mi fața , m-am văzut în oglinjoara din stânga pe bicicletă . Mă simțeam așa dubios , dar , totodată , atât de bine , că nu știam dacă vreau să cobor sau să stau acolo . Alegerea bună urma să se contureze în acțiunile mele … M-am așezat cât de confortabil am putut pe șaua bicicletei , mi-am îndreptat clopoțelul atașat pe partea dreaptă în așa fel încât să pot să-l folosesc cu prima ocazie , mi-am ridicat picioarele de pe sol și le-am pus direct pe pedale , iar apoi , fără să mă gândesc de două ori , hotărâtă și cu o dorință arzătoare de aventură … Am înțepenit , ce credeai ? „ Ce fac acum , tați ?” au fost singurele cuvinte pe care am reușit să le scot .
„ Acum pedalează ușor , începi cu dreptul și continui ușor cu stângul . Nu te grăbi ! Eu țin de portbagaj și ne plimbăm așa până în capul satului , bine ?”
41