18
Conturul nopţii
În taina nopţii e-o şoaptă, o chemare,
un dor crescut din lumina zilei.
– Lasă-te purtat pe aripile visului
şi-adu lumina din tine! îţi spuneam.
Pe firul undelor, un cântec adie în poarta viselor.
,,Frunze pe alei, o frunză pe alee, purtată de vânt!”
– ai simţit, închizând ochii.
Prin umbra chiparoşilor, ecoul revine în dansul lunii,
tot mai adânc răsună ecoul cântecului...
Timpul nu curge pentru toţi într-o singură direcţie!
Mai presus de toate există ceva,
ceva ce te face să pluteşti,
desprinzându-te uşor de tine – mi-ai spus.
Pagini albe de tăcere există în noi,
pe marea vieţii, mantia infinitului
ne-acoperă statura.
Înaintăm în propriul labirint
după cântecul lăuntric,
visele subterane vor umfla izvoarele
ce ne conduc, prin anotimpuri,
în oceanul timpului necuprins.
O vibraţie te-nalţă pe scara cerului.
Drumurile recuceresc câmpia mlădioasă din noi,
doar vântul ne schimbă destinul! – îţi şoptea aerul
ce multiplica gândul meu în spaţiul mistuit...