16
Monograma din vis
Plouă. Un fluture dansează printre petalele macilor.
Vis. Lacrimile copacilor sunt ascunse în zâmbetul ei.
Iubire. Precum ploaia, Ea îţi mângâie sufletul.
Fără frontiere este sufletul,
doar când ne adoarme este acolo
unde-şi doreşte cu adevărat,
Singur şi pustiu eşti,
nu mai poţi să te minţi. Doar mărturiseşti
pierderea de sine. Eşti doar tu şi inima-ţi încătuşată.
Ai vrea măcar o dorinţă să-ţi fie întrupată şi nimeni
nu-ţi răspunde! Nici măcar lacrimile nu se mai prefac în cristale.
Ai vrea că Ea să-ţi atingă fruntea şi buzele, inima şi trupul.
La dorinţa ta, în fiecare noapte venea la tine – ecoul inimilor
împrăştia miresme de iasomie şi caprifoi,
În jur, lumina lunii pline şi umbrele lor se legănau,
Mereu ea steaua, iar tu oceanul ei,
Mereu ea ţărmul, iar tu valul pătimaş revărsat.
La dorinţa ta, în fiecare noapte venea la tine – un vis, o şoaptă,
O şoaptă, da! Un cântec – sărut şi mângâiere, o unică trăire.
Un vis într-un întreg
cu-al ei contur de catifea printre cearşafuri...
La dorinţa ta, în fiecare noapte venea la tine
pentru că o iubeai şi te iubea,
un dor fără-ncetare, o vrajă, un mister,
o rugă şi-un descântec, un gând – să mai revină.
Nelinişti, apropieri tulburătoare, viaţa ce urcă şi coboară
până ce piere, iar depărtarea – dureri ce nu suportă ceasuri...
Opreşte-te noapte! În geam adie-o creangă.
În zori, la despărţire, parfum de ambră
se risipeşte într-o monogramă – I.L.– punte spre-a lor fundaţie.
În fiecare zi o aşteptai în vis. Din lacrimi e făcută ziua,
sub pleoape perle mari se-adună
şi-n inimă doar nori de dor plutesc.