Manifest
Nu sunt faimos, dar îmi strig numele în fața mulțimii,
Țineți-mă minte, sunt omul de tinichea cu idei și curaj,
Înving ziua de mâine și prețuiesc timpul ce nu mă lasă să mor.
Nu mă vei uita, căci scriu cu praf de aur în inima tuturor
Și calc în picioare visuri deșarte până se împlinesc,
Nu-s mort, sunt viu și plin de speranțe înălțătoare,
Am o mie de povești și minciuni ce nu le spun
Zugrăvite pe tălpile pantofilor ce tocănesc asfaltul.
Stau aici chiar acum și le spun celor ce nu mă vor:
Shalom din poarta Zionului, stați confortabil.
Poate nimic din asta nu-i istoria mea, ci a Lui.
Și merg pe piatra rece spre un drum placat cu aur,
Căci sunt un om crescut prin evoluție din praf,
Devin legendă cu fiecare pas făcut, lăsând urme pe apă,
Nu-s trecător ca vântul, îmi scrijelesc numele prin piatră.
Dumnezeu nu face greșeli, stă scris în soarta mea
Să găsesc un loc în haosul ce umple lumea,
Nu ascult cuvinte lipsite de sens și scriu elogii
Pentru cei căzuți ce se vor ridica mai sus
Depășind incomensurabil marginile cerului.
Nu spun că am rămas fără șanse, nu-s limitat,
Îmi iau parașuta și mă arunc spre infinit,
Mă uit în oglindă, ieri eram mort, azi am înviat,
Poți să mă îngropi, dar închin cu vin și zâmbesc.
Dați-mi o mască să devin eu, să nu arăt lumii adevărul crud,
Să-i dau șansa păpușarului să mai fie încă o dată gând fără gânditor.
Nu-mi irosesc frumusețea pe energii negative,
Sunt egoist și nu-mi pasă că speri să mă schimbi,
Rămân același alterat, om sfârșit ce-ți pune zâmbetul pe chip
Și te face să te porți fals din complezență la nesfârșit.
Sunt eu, același eu mereu, străin de felul lor obișnuit,
Nebun ce recunoaște că a-nebunit,
Și tocmai asta mă face mai sănătos, nu schizofrenic,
Mai fericit în lumea mea de rămășițe
În care din pustiu răsar și moarte și trăire,
În care sunt stăpân în nemurire.
32