23
să lucreze undeva, o să învețe să lucreze bine și o să fie priceput, visa că o să aibă o casă a lui cu gradină în față, că o să se poată plimba singur peste tot să vadă orașul. Visa că o să aibă haine ca a omului alb și o pălărie la fel, că o să meargă cu autobuzul și că o să-și cumpere pâinea din banii lui munciți.
Când mai erau câteva luni până să termine, au venit în școală câțiva oameni necunoscuți. Au vorbit cu învățătorul și cu directorul și i-au strâns pe copii și i-au întrebat ce vor să facă după ce vor termina școala. Mai toți, orășeni, aveau ceva în față, unii cu parinții la ce munceau ei, unii să învețe mai departe. Pe Simba nu l-au întrebat, l-au văzut mare și puternic, i-au spus că după ce termină să se prezinte la biroul de plasare, i-au dat un bilet cu o adresă.
A venit și momentul terminării. Simba era trist și vesel. Învățase cu sârg și știa mai toate câte le știau și ceilalți, ba la socotit era chiar în frunte. A primit laudele directorului pentru asta și urările de noroc pe mai departe ale învătătorului. Cu cele câteva lucrușoare în desaga cu care plecase din sat, se duse să se prezinte la birou. După ce asteptă mult timp împreună cu mulți alții, unii vorbind, alții fumând, într-un târziu a fost primit de unul care părea sef și află că va munci în contructii, ca ajutor de ajutor de zidar. A primit o salopetă și o cartelă de masă și a plecat.
Trei ani a muncit pe șantier, căra cu spatele sacii grei de ciment, cu mâinile înăsprite muntele de cărămizi, amesteca beton, aducea apă. Nu s-a plâns niciodată. Avea banii lui, puțini, dar își cumpăra din ei pâinea. Uitase aproape să citească. Pe șantier n-avea nevoie nici să scrie mai mult decât numele. Mai găsea câte un ziar vechi căzut pe jos și-l citea ca să nu uite. Vremurile școlii i se păreau foarte departe în trecut. Dormea într-o maghernița la marginea orașului într-o cocioaba de tablă ondulată, când ploua, ploua în ea, în jur gunoaie și gălăgie. Mergea la lucru, venea seara și cădea frânt pe salteaua de pe podeaua de pământ bătucit. În visul lui, se vedea în savană, cât vedeai cu ochii numai iarbă și tufișuri ghimpate, în depărtare se auzea răgetul vreunui leu flămând și în jurul lui, sărind fără noimă, doi iezișori albi.