Preludiul Sufletului Preludiul Sufletului | Seite 666

-

Cum, Zadakiel? Cum? Mă simt ca o ratată... miam dezamăgit tatăl. Te-am... dezamăgit și pe
tine. Îmi plec privirea și privesc penajul aripilor
lui Zadakiel, care încep să se dezghețe.

-

Nu! Pe mine nu m-ai dezamăgit niciodată. Tu
m-ai salvat și ai făcut asta de mai multe ori. Ești
mai mult decât ceea ce a fost tatăl tău. El sigur e
mândru de tine, nu dezamăgit. Nu vreau să intru
în alte detalii care te deranjează.

-

Zadakiel... doar sărutul este ceea ce leagă două
ființe nu? Simt cum stomacul mă gâdilă
incontrolabil, în timp ce îi mângâi chipul lui
Zadakiel. Cum aș putea să învăț tot ce înseamnă
sentiment? Am fost concepută să nu simt... asta
cred.

-

Da... așa e. Și nu ai dreptate, ai fost concepută
să simți, micuță Ameri iar mie mi-a fost dat săți ies în cale și să-ți fiu îndrumător pe această
cale. Nu ai ce să înveți. Trebuie doar să te lași
condusă de sentimente, de tine, de... mine. O
sărut în timp ce mâinile mele se plimbă ușor pe
trupul ei firav.