Preludiul Sufletului Preludiul Sufletului | Seite 64

-

Ar fi trebuit!!! Îi spun în timp ce mă cuibăresc
lângă Mike și mergem la gară cu rucsacurile în
spate precum doi liceeni.

Peronul gării este gol. Nimeni nu pleacă nicăieri.
Doar în momentul în care trenul sosește, mai coboară
câteva persoane. Urcând în tren, ne bucurăm de căldura
îmbietoare și ne destindem pe scaune.
-

Mike, știi... n-am circulat niciodată cu trenul...

-

Niciodată? Dar cum?

-

N-am călătorit niciodată. Doar când eram
mică... prin oraș cu autobuzul sau cu metroul.
Cu trenul însă, niciodată.

-

Atunci mă bucur că ai ocazia să mergi în Valel
cu trenul.

-

Da. Abia așteăt să mergem la festival. Îi
răspund în timp ce trenul se pune în mișcare. Pe
tot parcursul drumului, m-am foit pe scaun și
am privit pe geam peisajele fugitive. Cu cât ne
apropiem mai mult de Valel, peisajul se
schimbă, fiind îmbrăcat într-u strat mare de
zăpadă.