-
Nu am cum să mă răzgândesc. Nu există altă
posibilitate. Voi merge acolo. Trebuie să plec,
micuțo. Voi întârzia...
-
De parcă te-ai duce la una dintre conferințele tale
importante... așa te pregătești. Nu vreau să îți dau
drumul... dar... văd că nu am cum să te fac să te
răzgândești. Suspin, îl sărut apăsat și părăsesc
camera, îndreptându-mă spre bucătărie.
-
ÎMI PARE RĂU, IUBITO! TE IUBESC! Strig să
fiu auzit și ies pe ușa casei . Îmi înfășor fularul
mai bine în jurul gâtului și încep să pășesc prin
frigul de afară. Mă zgribulesc sub haina groasă
din cauza frigului crunt și a fulgilor de nea care se
izbesc violent de chipul meu. Drumul mi se pare
atât de scurt, de parcă s-ar scurta pentru ca eu să
ajung mai repede la baza podului. Sunt aproape
de destinație. Mă opresc în loc și privesc în urmă
pentru a mă asigura că Gaia nu este în spatele
meu. Iubita mea! Promit că mă voi întoarce
pentru tine! Suspin. Strâng pumnii și încep să
lovesc cu putere trunchiul unui copac, supus
amorțelii din cauza iernii. DE CE? DE CE? DE