deși... nu aș vrea să mai părăsesc rochia asta. Mă
duc la duș, să nu dispari, te rog!
-
Nu dispar. Aici te așept.
Ziua se desfășoară în continuare în brațele Gaiei,
discutând despre confruntarea care va avea loc. Mă bucur
că, deși nu este de acord, a acceptat să mă asculte și să
rămână acasă. Seara se apropie cu o viteză greu de
imaginat, semn că până și timpul nu mai are răbdare.
-
Trebuie să plec, micuțo! Îi spun în timp ce o
privesc, încercând să îmi rețin lacrimile.
-
Nu pleca! Te rog! Simt cum calmitatea de până
acum se evaporă într-o fracțiune de secundă,
luându-i locul panica și disperarea. Stomacul mi
se strânge cu putere și mă lipesc de Mike
îmbrățișându-l.
-
Nici eu nu vreau să plec, micuțo. Nu aș pleca
niciodată din brațele tale. Off, ce bine e! Dar
trebuie... Am o rugăminte la tine, se poate?
-
Orice, iubitule!
-
Când vin, așteaptă-mă cu mâncarea mea
preferată. Te pun puțin la treabă în bucătărie.