Dar nu avea când. Îmi arunc trench-ul pe fotoliu și mă
așez. Sebastian se duce la bar, toarnă un lichid arămiu în
două pahare de cristal și îmi întinde unul.
-
Nu, mulțumesc.
-
Kuso! Ești atât de încordată... nimic nu îți
convine.
-
Sebastian... nu înțeleg pentru ce m-ai ales pe
mine? Erau atâtea fete în Takanai pe care le-ai
fi putut avea oricând. De ce eu?
-
E simplu! Tu nu ai crescut aici printre lux. Nu
ai pretențiile lor. E mai ușor cu tine.
-
Doar de asta?
-
Eh și poate puțin pentru felul în care arăți, deși
cicatricile alea și semnul sunt odioase. În atâta
timp tot n-ai apucat sa-mi zici care e treaba cu
ele.
-
Nu vreau să vorbesc despre asta... Îmi plec
privirea. Amintirea e prea dureroasă. Cicatricile
și semnul mă leagă de Mike. Sebastian nu
trebuie să știe de Mike. Nu vreau să-l judece
greșit, nu vreau să-l judece deloc. Mike...
Mike... Scutur ușor din cap pentru a mă