-
Doamne! Ești de-a dreptul superbă!!! Am știut
că ți se va potrivi. Cum ți se pare?
-
Păi... nu știu... sunt prea emoționată, adică... o
iubesc... e superbă, dar eu?
-
Tu, ce? Drăguță, multe mirese ar vrea să aibă
parte de frumusețea ta naturală.
-
Vă mulțumesc... păi... nu cred că mai are rost să
caut. Rămâne și vă mulțumesc din suflet.
-
Nu, eu îți mulțumesc că îmi încânți privirea
bătrână cu o așa frumusețe.
Bătrânica îmi împachetează rochia și îmi oferă
gratis un voal. Îi plătesc și ies fericită din magazin
căutându-l cu privirea pe Mike. E încă la cafenea, off
săracul, cred că mă urăște, la cât am stat. Mă apropii de el
și mă așez la masă.
-
Ai terminat relativ... repede. Abia aștept să te
văd în rochie de mireasă. Mor de nerăbdare.
Off. Și când mă gândesc că mai am de așteptat
până mâine.
-
Știi... am emoții, mari! Adică... ce ar trebui să
fac? Cum să mă comport? Ce ar trebui să zic?
Nu cunosc aproape pe nimeni care va fi prezent.