fericire și de frumusețe. Mă privește cu atâta atenție și
îmi zâmbește. Înghit în sec iar astfel de momente mă fac
să mă pierd în cuvinte și idei. Încep să mă bâlbâi și îmi
șterg sudoarea de pe frunte. De ce-mi faci asta, micuțo?
Îmi dreg vocea, arunc o privire în hârtii și îmi continui
discursul folosindu-mă și de prezentarea pregătită pe
laptop, schițând ideile cu markerul pe o tablă albă.
Privind-o pe micuța mea în timp ce prezint, mă face să
mă simt mai sigur pe mine și mă organizez mai bine.
Încep să intru în detalii, așa cum n-am mai făcut-o
niciodată, de parcă mă acaparează o poftă nebună de a
vorbi. Într-un final, îmi închei prezentarea cu o întârziere
de aproximativ 20 de minute, din cauza detalilor expuse.
Cel puțin, a ieșit bine. Aplauzele încep să se audă din
ultimul rând până în primul, lumea ridicându-se în
picioare. Fac o plecăciune subtilă în semn de mulțumire
și o privesc pe Gaia care se ridică și ea aplaudându-mă
emoționată. I se citește emoția pe chip. Aproape că are
ochii în lacrimi de fericire. Părăsesc podiumul și mă
ascund pentru câteva clipe în culise, împărțind impresii
cu un prieten, cu care am mai luat legătua de curând, care
îmi întinde o cheie.