-
Hai măi... Ce? Ameri! Te-ai trezit! Ești bine?
-
Ah! De ce dormi? Adică... ce cauți să mă ții în
brațe? Să nu îți faci vreo idee!
-
Ohh! Tu și cu ideile tale. Te-am prins în cădere
și apoi ți-ai pierdut conștiența. Ai fi vrut să te
las în zăpadă să înduri frigul ăsta? Ce mod de a
spune ”mulțumesc” ai și tu.
-
Mda... fie, mersi. Unde sunt muritorii ăia? Nu
cred că am destulă putere în momentul de față
să readuc Valhala.
-
”Mda, fie”, au plecat!
-
NU MĂ MAI ÎNGÂNA! CUM ADICĂ AU
PLECAT??? Unde au plecat? De ce nu te-ai dus
după ei??? Atâta muncă, atâta timp irosit pentru
a-i găsi, ca acum să le pierdem urma? Mă ridic
nervoasă și mă dezechilibrez.
-
Stai!!! Mă grăbesc să o prind în brațe pe Ameri.
Ai rămas fără puteri. Nu pleci nicăieri. Da, au
plecat, dar nu știu unde. Îi vom regăsi. Nu
puteam să mă duc după ei și să te las aici. Știi,
ești mai importantă decât niște creaturi
inferioare, de ultimă speță.