-
Eh, hai, că nu e chiar așa. Mergem pe urmă
undeva frumos sau ne întoarcem acasă și facem
prostii.
-
Nu cred că am chef... O spun printre dinți în
timp ce-mi verific telefonul.
-
Ah și vezi să-ți închizi telefonul. Nu am chef să
îți sune într-un moment nepotrivit, nu se cuvine.
-
Oh... ok. Îl închid parcă împotriva voinței mele,
întorcându-mi privirea din nou pe geam.
Atmosfera umedă și friguroasă mă face să mă
cutremur pentru o clipă în momentul în care cobor din
mașină. La brațul lui Sebastian, intrăm în clădirea
imensă, luxoasă. E prea mult lux pentru mine, nu mă simt
în largul meu. Sebastian e cu 6 ani mai mare decât mine.
Se învârte în alte cercuri, are alte așteptări de la viață,
dar... câteodată poate fi și drăguț. Tac și vorbesc doar în
momentul în care mi se adresează cineva. Mă dezgustă
felul în care mă privesc toți libidinoșii ăștia bogătani de
parcă aș fi vreun bibelou prețios sau vreo marfă de
vânzare. Seara s-a desfărușart cu greutate. Conversații
interminabile despre bani și afaceri, nimic colorat, nimic
frumos. Picioarele mă dor îngrozitor de tare FR