mea. Știu că mă iubești, simt asta și văd asta
prin fiecare gest pe care îl faci.
-
Mike... eu... cum reușești mereu să mă lași fără
cuvinte? Știi... nu te-am cunoscut niciodată așa,
poate... de aia mi-e teamă să nu fac ceva greșit.
Sper... sper să mă înțelegi.
-
Te înțeleg, micuțo. Uite, limonada e gata.
Poftim! Întind paharul cu limonadă și mă așez
lângă Gaia. Nu ai cu ce să-mi greșești.
-
Uh! Cred că tu vrei să mi se facă gura pungă să
nu mai vorbesc atâta. Hahaha! Umm... nu vrei
să mergem dincolo? Mi-e cam frig aici, știi...
totuși am doar cămașa ta pe mine.
-
Așa trebuie să fie după ce am băut. Trebuie să
ne trezim cumva. Să mergem. Dincolo sigur s-a
mai încălzit datorita șemineului.
-
Offf și băutura asta... cine a inventato? Ne
întoarcem în sufragerie iar eu mă așez din nou
pe covorul moale în fața șemineului,
bucurându-mă de căldura plăcută. Îl privesc
pentru câteva clipe pe Mike care se așează și el
lângă mine iar gândurile mi se întunecă