cu Yagi. Mă mai ții minte? Sera? Când te-am
atras în acea seară? Acea Voce? Ahaha.
-
Yagi? NU! Cum se poate? De ce nu ai spus
nimic?
-
Știam că mă urăști și nu aș mai fi avut nicio
șansă dacă ți-aș fi spus adevărul, pe când așa...
te-am avut, chiar dacă doar pentru o scurtă
perioadă de timp. Ai iubit o... fantomă. Fii
fericit! V-am pupat! Ies cu zâmbetul pe buze,
din casă, lăsându-i pe cei doi să se privească
unul pe celălalt.
-
Mike! Mike! Privește-mă! Mike!!! Încerc să îl
scutur ușor pentru a-l trezi din șoc. Nu aveai de
unde să știi! Ne-a păcălit pe amândoi... Mike!
Mike, te rog!!!
-
Nu pot să cred că e... Yagi! Nu pot să cred! Mă
așez pe canapea îngropându-mi fața în palme.
-
Știu, Mike... și pe mine mă înfioară treaba asta,
dar... nu aveai de unde să știi... cum ai fi putut
știi? Cum să aflii? Nu aveai cum... Mă apropii
de Mike și mă așez pe genunchi în fața lui,
rezemându-mă cu bărbia de genunchii săi.