parte și de mici piedici de-a lungul timpului. Unele
glume pe care le făceam, când am ajuns aici, nu le-a
savurat pe deplin, ba chiar deloc și chiar a ajuns să mă
roage sau să se răstească la mine ca să nu le mai fac. Așa
că am renunțat să mai glumesc cu ea, deși îmi este dor să
arunc cu o pernă în ea sau să o stropesc cu apă.
Sky mereu îmi pregătește costumul pentru a doua
zi. Acum sunt băiatul care nu mai umblă în tricou și blugi
pe stradă ci la un costum negru, cravată sau papion și
pantofi. Atât facultatea cât și întâlnirile la care merg, mă
fac să văd altfel lucrurile. În fiecare vineri seară se ține o
conferință în oraș la Restaurantul Royal, unde diferite
persoane publice din sistemul politic ne vorbesc și ne
învață lucruri noi, la care sunt prezent și unde tratez
subiecte de larg interes. În prezent lucrez la două proiecte
pe care doresc să le trimit conducerii facultății pentru a le
verifica și pentru a le aproba, ca mai apoi să fie trimise și
discutate în senat. Sky se bucură mult când mă vede cum
mă pregătesc să plec la conferință. Sărutându-mă și
aranjându-mi cravata. Cravata nu stă niciodată dreaptă
dacă nu o aranjează Sky. Acesta este talentul ei.