Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 628

-

Poftim? Strig la ea nervos, stupefiat de cele
auzite, în timp ce Gaia mă privește tăcută. Și
acum ne spui?

-

I-auzi la el. Trebuia să-ți zic mai devreme când
te îndoiai de cuvintele mele sau când erai cu...
Gaia a ta? Încerci să mă faci să mă simt
vinovată de ceva?

-

Nu, dar...

-

Dar atunci, TACI! Măcar odată-n viață ascultă
ce ți se spune și continuă să mergi fără a mai
comenta. Trebuie să ieșim de aici.

Îmi înghit cuvintele și o privesc fix pe Sky. Poate
că are dreptate, de multe ori n-am ascultat ce mi se spune.
Pornim, din nou, spre Valhala, în timp ce pământul
continuă să se cutremure sub picioarele noastre.
Greutatea propriului meu corp îmi pare
insuportabilă. Totul pare atât de bizar și de intangibil.
Lumea, pământul... se cutremură în jurul nostru. Îmi simt
spatele ca înțepat de mii de ace. Privesc pentru câteva
clipe în urma noastră, sperând parcă să-mi zăresc din nou
aripile translucide care nu m-au lăsat niciodată să le
ating, dar... nu le mai văd... nu le mai simt... simt doar un