Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 512

căldură necunoscută. Pe întreg spatele simt cum mă
mângâie o pală caldă ca de vară. Îmi simt trupul dezgolit.
Prinsoarea puternică ce se strângea precum o funie în
jurul gâtului meu, pare să fi dispărut complet. Parcă
plutesc. Parcă ceva se învăluie în jurul meu și mă
protejează de răul care îmi stă în față. Ce e... asta? Trupul
mi-e atât de ușor... E atât de liniște. Îl privesc pe Sith,
care pare aproape speriat. Îl văd ca printr-o perdea subțire
semitransparentă, ca prin ceață. Încerc să întind mâna
spre el, cuprinsă de o calmitate absurdă, dar nu reușesc
să-l ating, ca și cum o barieră invizibila s-ar fi așternut
între noi doi. Nu înțeleg...
Muritoarea se zbate în strânsoarea mea în timp ce
din spate îi ies două aripi aurii semi-transparente.
Rămân împietrit la vederea acestei transformări. Cum se
poate ca insecta asta să poarte aripi? Nicio ființă
inferioară nouă nu poate avea aripi iar demon... nu are
cum să fie. NU MERIȚI ACEST DREPT!!! Urlu
exasperat de strălucirea și puritatea lor, în timp ce
încerc să i le smulg. Mâna mea trece prin învelișul
aripilor ei subțiri și firave, fără a le putea atinge măcar.
Ce se întâmplă aici? CE EȘTI TU??? Disperarea care