Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 425

să tremure. Mă apropii de Mike, în timp ce pășim în urma
călăuzelor noastre, și mă cuibăresc lângă el în speranța că
mă va încălzi puțin.
Poate trebuia să o cred pe Gaia de la bun început. În
fine, acum sunt ferm convins că Laria a fost de vină
pentru tot, chiar dacă dovezile nu sunt prea clare. Mă
gândesc că ieșirea din Valhala poate fi o capcană, dar
dacă rămânem pe loc, la motel, ce se rezolvă? Voi avea
grijă! Indiferent ce ne așteaptă la capătul drumului, eu
voi păși primul. O privesc pe Sky cum stă cu ochii pe
Laria, urmărindu-i fiecare mișcare. Gaia se împinge ușor
în mine în timp ce îi cuprind privirea. Îi zâmbesc și o iau
sub aripa mea, trăgând-o mai aproape de mine. Oare cât
mai avem de mers?
-

Mike... acum că suntem doar noi... pot să te
întreb ceva?

-

Sigur. Spune, micuțo.

-

De ce crezi că Laria a făcut-o? Eu nu am zis
nimic... adică... nu am acuzat-o de nimic, de
unde știi?